Patru tinere dansatoare de la Ars Nova Dance Studio Oradea s-au remarcat în cadrul competițiilor World Dance Masters, desfășurate în perioada 20–25 mai, în orașul Poreč, Croația.

Evenimentul, considerat unul dintre cele mai importante din lume, a reunit peste 10.000 de participanți din peste 20 de țări, între care Germania, Austria, Mexic, Polonia, Africa de Sud, Slovenia, Slovacia, Ungaria și România.

Cele patru concurente au reprezentat Oradea la nivel individual, în categorii diferite de vârstă și stiluri de dans, obținând un loc 1, două locuri 2 și alte clasări onorante în topurile internaționale.

Rezultatele obținute:

Antonia Osan
Locul 1 din 19 – Contemporan Children, Liga B
Locul 6 din 19 – Liric Children, Liga B

Mara Luncan
Locul 2 din 10 – Balet Children, Liga B
Locul 2 din 19 – Liric Children, Liga B
Locul 5 din 19 – Jazz Children, Liga A
Locul 8 din 20 – Contemporan Children, Liga A

Antonia Rigo
Locul 4 din 19 – Open Children, Liga A

Aisha Fundatoreanu
Locul 5 din 15 – Jazz Juniori, Liga B

Potrivit reprezentanților Ars Nova, rezultatele reflectă atât munca și talentul dansatoarelor, cât și profesionalismul celor trei antrenoare care formează nucleul artistic al studioului: Teodora Lazuran, Szara Szekely și Nicole Barna.

„A fost o adevărată onoare să reprezentăm România, respectiv orașul Oradea pe scena unui concurs internațional de o asemenea amploare și prestigiu. Cu inimile pline de recunoștință și ochii ațintiți spre viitor, ne întoarcem acasă cu încredere și motivație, continuând să visăm, să muncim și să ne pregătim, cu același devotament, pentru următoarele provocări”, au transmis reprezentantele studioului.

Totodată, echipa Ars Nova a ținut să mulțumească și părinților celor patru eleve, considerați parteneri indispensabili în acest drum spre performanță, prin sprijinul constant acordat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!