Formaţia de fotbal CAO 1910 Oradea se dovedeşte a fi un proiect de succes. Pe lângă rezultatele sportive, care au făcut ca echipa de seniori să ajungă la barajul de promovare în Liga a II-a, şi centrul de copii şi juniori, aflat sub tutela CSM Oradea, scoate la iveală talente.

După accidentarea lui Loren Ioviţă, Mark Kovacs este cel care şi-a câştigat locul pe postul de fundaş stânga la echipa CAO, iar evoluţiile sale au atras atenţia antrenorilor de la loturile naţionale. Astfel, tânărul fotbalist născut pe 17 iulie 2004 a fost convocat la o acţiune de selecţie care va avea loc în perioada 15-17 mai la Centrul Naţional de Fotbal de la Buftea. Lotul naţional U18 este pregătit de Daniel Oprescu.

La ultimul meci al seniorilor de la CAO, sâmbătă, în disputa cu Someşul Dej, Mark Kovacs (foto) a avut o evoluţie bună, reuşind şi două pase de efect cu exteriorul, în acţiunile ofensive ale "alb-verzilor".

Pe de altă parte, trei dintre juniori care fac parte din lotul lărgit al echipei CAO 1910 Oradea au fost invitaţi în această perioadă să susţină probe de joc la clubul italian Sampdoria Genova.

Invitaţia a venit prin intermediul agentului de jucători Cătălin Sărmăşan. Jucătorii vizaţi sunt mijlocaşul Andrei Moga, fundaşul Alexandru Andrei Popa şi atacantul Patrick Jason Vescan Kodor. 

Andrei Moga şi Patrick Jason Vescan Kodor, ambii jucători născuţi în anul 2006, sunt deja în Italia la "Academy Casa Samp", unde vor fi testaţi până în 14 mai. Alexandru Andrei Popa (născut în anul 2004) va merge la probe în perioada 16-21 mai.

Dintre cei trei, Alexandru Popa (foto) a strâns deja câteva prezenţe la prima echipă în Liga a III-a, în timp ce Andrei Moga a evoluat constant la echipa satelit a clubului CAO din Liga a IV-a, unde a şi marcat de trei ori.

La rândul său, Patrick Vescan-Kodor aparţine de CAO, dar a fost lăsat sub formă de împrumut la Sport Team Bucureşti. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!