Formaţia de baschet masculin CSM CSU Oradea, campioana en-titre a ţării, îşi continuă în această săptămână seria jocurilor amicale.

De această dată, ele vor avea loc în Serbia, acolo unde "roş-albaştrii" au făcut deplasarea şi unde vor avea adversari din primul eşalon baschetbalistic al acestei ţări. 

Mai întâi, miercuri, de la ora 20.30, orădenii se vor duela cu KK Dynamic, iar mai apoi, joi, de la ora 18:00, vor întâlni echipa KK FMP. Ambele partide sunt programate la Belgrad.

La revenirea în ţară, bihorenii vor încheia săptămâna cu noi antrenamente pe plan local, urmând ca în perioada 9-11 septembrie să găzduiească turneul memorial Antonio Alexe.

La această competiţie şi-au confirmat participarea Szolnok Olaj KK (Ungaria) şi MZT Skopje (Macedonia de Nord).

Primul meci oficial pentru baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea va avea loc pe 17 septembrie, în deplasare, cu Falco Szombathely, campioana Ungariei, în primul tur preliminar al Basketball Champions League.