Toamna Orădeană s-a încheiat, duminică seară, după ora 23, cu un foc de artificii incendar care a ţinut cu sufletul la gură timp de un sfert de oră orădenii adunaţi în Cetate şi în jurul ei.

Un foc "indendiar"

După concertele Vanotek & Quartet, Antonia şi Carla's Dreams, ”furtuna” de foc a întins dantele scântei pe cerul de deasupra fortificaţiei, în ritmurile unei muzici antrenante, spre entuziasmul publicului adunat în curte.

De câte ori „balaurul” care scuipa jar din şanţul Cetăţii, dar şi în spatele scenei sau de pe bastionul de deasupra intrării, se oprea să îşi tragă sufletul pentru câteva clipe, publicul care dădea să plece era atras din nou cu ochii la spectacolul din cer.

Judecând după uluirea şi încântarea orădenilor, spectacolul de artificii a fost unul dintre cele mai reuşite din ultimii ani.

Un coşmar logistic...

Cetatea Oradea s-a dovedit neîncăpătoare, din nou, pentru mulţimea care a luat-o duminică cu asalt. Adevărat coşmar logistic, orădenii, pe puțin la fel de mulţi ca sâmbătă, au sosit încă de la ora 19.

Astfel, cei care doreau să audă concertele s-au înghesuit în faţa scenei, iar cei care doreau să se audă între ei s-au mutat cu prietenii şi copiii în faţa intrării în fortificaţie sau chiar în bezna din şanţul Cetăţii.

Cum în jurul orei 20 valuri de orădeni continuau să vină, organizatorii au delimitat căile de intrare şi ieşire din porţile Cetăţii cu garduri din fier. Măsura a avut ca scop fluidizarea circulaţiei.

Numărul mare de participanţi a făcut ca traversarea curţii din faţa scenei să dureze mai bine de 10 minute, „înotând” în marea de oameni.

Un tânăr s-a căţărat pe unul dintre stejarii înalţi cât clădirea Muzeului Cetăţii, ca să poată vedea mai bine până la scenă şi a putea imortaliza concertul cu ajutorul aparatului de filmat. "Dacă pică de acolo praf se face!", a comentat o orădeancă. 

Măsuri disperate

De altfel, în timpul concertului Carla’s Dreams, jandarmii au fost nevoiţi să apleze la măsuri disperate. Oamenii de ordine au interzis accesul publicului dinspre curtea palatului princiar, amenajată ca o zonă de tip food, către curtea interioară, plină ochi.

Aglomeraţia din curtea fortificaţiei s-a propagat rapid în mediul online. Cum toată lumea filma, citea sau posta pe Facebook reţelele de transmisie au început să cadă pe rând. "N-a mai văzut niciodată atâta lume în Cetate", a spus un orădean. Oradea a devenit prea mică pentru un festival atât de mare!

Vezi mai jos cum a arătat focul de artificii, filmat din dronă! Video: Raimund Sebastian Munkacsi.