Agenția Națională de Administrare Fiscală va face publice, din 5 decembrie, pe site-ul propriu, la rubrica "Circulare ANAF", circularele interne referitoare la procedurile de lucru și la modalitățile de aplicare a prevederilor legale.

Circulara este un document intern emis de ANAF, în vederea asigurării aplicării unitare a legislației fiscale.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Serviciul de Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media din ANAF, măsura e menită “să crească transparența activității instituționale, să creeze un mecanism de comunicare activ între administrația fiscală și mediul economic și să asigure aplicarea unitară a legislației fiscale în toate structurile subordonate ale ANAF”.

Rubrica "Circulare ANAF" este disponibilă pe site-ul www.anaf.ro, la secțiunea Asistență contribuabili/Legislație/07.Circulare ANAF.