Ziua alegerilor pentru desemnarea celor 32 de eurodeputaţi români în Parlamentul European şi a Referendumului pentru justiţie a început bine în judeţul Bihor, toate cele 653 secţii de votare fiind deschise la timp, la ora 7.00.

Biroul Electoral Judeţean a consemnat un singur incident. Preşedinta BEJ, judecătoarea Florina Crişan, a anunţat că locţiitorul preşedintelui unei secţii de votare din Oradea a ajuns la spital. „Am fost sunaţi ca să ni se spună că o doamnă a făcut accident cu maşina în drum spre secţia de votare şi pentru că a dat cu capul de volan n-a mai mers să preia activitatea, pentru că s-a dus la spital”.

La fel, în cadrul BEJ, unde sunt reprezentate toate partidele care au candidaţi, activitatea se desfăşoară conform programului, pe ture. În primul schimb lucrează, pe lângă preşedintele Biroului Electoral Judeţean, reprezentanţii UDMR, PSD, USR-PLUS şi Pro România, urmând ca la ora amiezii să preia ştafeta colegii lor din alte formaţiuni, iar seara, cel mai probabil, să fie mobilizaţi cu toţii pentru a prelua raportările de la birourile secţiilor de votare din judeţ.

În Oradea, votarea a început la două secţii cu aşteptare la coadă, fapt neobişnuit până acum la scrutinul pentru Parlamentul European. La secţia de votare 142 şi la secţia 143 din Calea Aradului, la 10 minute după deschiderea urnelor aşteptau la rând cinci persoane, după ce deja votaseră şase şi respectiv cinci persoane la fiecare din cele două secţii.

În judeţul Bihor sunt arondaţi pe listele electorale 502.612 alegători.