53 de transporturi de ţigări în valoare de peste 10 milioane de euro. Atât au reuşit să contabilizeze până în prezent procurorii Direcţiei de Combatere a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), pe socoteala lui Romeo Păcurar.

De departe unul dintre cei mai prolifici contrabandişti din Oradea, bărbatul de 37 de ani, în viaţa de zi cu zi patron al firmei de transport Romcharge SRL, a fost trimis în judecată în 4 dosare penale, pentru contrabandă, înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani. În ultimul dosar, înaintat săptămâna trecută Judecătoriei Oradea, alături de Păcurar a fost învinuit şi fostul şef al Vămii Salonta, Gabriel Bar. Acesta e acuzat că ar fi supervizat personal ieşirea camioanelor, având sarcina să-i avertizeze pe traficanţi în cazul unor controale inopinate.

Ţigări la capac

10 vagoane şi nu mai puţin de 38 de TIR-uri cu ţigări au plecat din România spre Austria în perioada 2002-2004, prin intermediul grupării conduse de orădeanul Romeo Păcurar şi de fratele său, Călin. O parte a mărfii provenea din China şi Rusia, restul din magazinele duty-free de la graniţa de vest, fiind stocate, până la livrare, în depozite din Bihor, Arad şi Timiş. De unde, apoi, plecau camuflate prin metoda "capac", adică ascunse printre calupuri de cherestea, în cutii de mobilier sau în lăzi pentru lemne de foc.

Grupul era compus din 16 persoane, din care doi cetăţeni maghiari. Liderii, fraţii Păcurar, au format o structură de tip piramidal, în care fiecare membru avea sarcini clare şi puţini se cunoşteau între ei. Cei doi nu intrau în contact direct decât cu oamenii lor de încredere, Vasile Dobocan şi Ovidiu Cantor, ambii din Oradea, aceştia transmiţând sarcinile trasate mai departe şi asigurându-se ca ele să fie executate. Dorin Gherghev, un alt personaj dubios, afacerist în domeniul lemnului, a organizat exporturile pe calea ferată şi, împreună cu Romi, punea la bătaie capitalul pentru cumpărarea ţigărilor, finanţând astfel partea cea mai costisitoare a operaţiunilor.

Alţi membri importanţi ai reţelei sunt Şerban Feke din Salonta şi Nicolae Ciolpan din Timişoara, care trimiteau oamenii la cumpărături în magazinele duty-free. Un rol aparte l-a avut şi Gheorghe Păcurar, tatăl lui Romeo şi Călin, responsabil cu camuflarea ţigărilor în TIR-uri şi reinvestirea profitului în terenuri şi maşini.

Punct la toaletă

Din cele 48 de transporturi făcute între 2002-2004, procurorii DIICOT din Oradea şi Bucureşti au reuşit să intercepteze două, în Episcopia Bihor şi Borş. Ulterior, la percheziţiile făcute în Oradea şi Arad, anchetatorii au mai găsit 625.560 de pachete de ţigări. Din cercetările demarate în 2004 şi finalizate doi ani mai târziu a reieşit că membrii filierei scoseseră în total 48 de transporturi de ţigări, valoarea totală a prejudiciului fiind estimată la peste 34 de milioane de lei noi.

Din cei 16 membri ai grupării, 11 au fost arestaţi preventiv, iar 5 cercetaţi în libertate. Printre cei arestaţi s-a aflat şi şeful reţelei, Romeo Păcurar. Acesta a încercat să fugă din ţară în momentul când poliţiştii i-au interceptat un transport ce urma să iasă prin Borş, dar n-a mai reuşit deoarece fusese dat în consemn la frontieră. Romi a scăpat, totuşi, după ce şi-a abandonat în vamă maşina, un Audi Allroad, şi avea să fie prins abia după câteva zile, într-un club din Arad, unde se ascunsese în toaleta femeilor.

Păcurar a stat arestat mai puţin de un an. Pe 7 iulie 2005, a fost eliberat de judecătorii Tribunalului Bihor, pe motiv că lăsarea lui în libertate n-ar mai prezenta pericol social. Evident, la scurt timp şi-a reluat afacerile. Aceleaşi.

... şi de la capăt

03 titi robert.jpgPotrivit procurorilor, după eliberarea din arest, Romeo şi-a făcut o nouă reţea în care, pe lângă omul său de încredere, Vasile Dobocan, a cooptat 5 persoane din Bihor, Arad şi Timiş. Printre ei, Titi Robert (foto), un cunoscut traficant de maşini şi de persoane, ce fusese proaspăt eliberat după o condamnare primită pentru "exportul" unor prostituate în Africa de Sud.

Un alt pion important era şi fostul şef al Vămii Salonta, Gabriel Bar. Arestat în 2001 şi condamnat cu suspendare pentru complicitate la trafic de maşini furate, Bar avea un rol special în noua filieră a lui Păcurar. Fostul vameş, acum director la o cunoscută firmă de pază, însoţea transporturile de ţigări de la depozite şi până la ieşirea din ţară, pentru a le feri de eventualele controale inopinate cu raze infraroşii.

La fel ca în perioada 2002-2004, o parte a ţigărilor provenea din magazinele duty-free din zona de frontieră. Pentru restul, procurorii nu au reuşit să stabilească provenienţa. Cert este că, ştiindu-se supravegheat, Păcurar nu a mai operat prin Bihor decât strict pentru tranzitarea livrărilor către Italia şi Austria, depozitele de strângere a ţigărilor fiind închiriate în judeţele Timiş şi Arad.

Rămâne cum am stabilit

În ciuda precauţiilor lui Păcurar, procurorii au reuşit să-i deconspire noua reţea. Conform probelor strânse - interceptări telefonice şi filaje - gruparea a mai scos cel puţin 5 transporturi de ţigări, ultimul fiind urmărit până la un depozit din Ungaria.

03 gabriel bar.jpgRespectivul transport, cu 8.700 de ţigări netimbrate SuperKings şi 9.984 cartuşe de Real KingSize, a pornit din Timişoara, din depozitul firmei Anverot SRL, patronată de timişoreanul Iosif Mircea, şi el membru al reţelei. Ţigările au fost ascunse în cutii de carton cu alune Royal Peanut şi urcate pe un camion al firmei maghiare Sped Kft. Transportul, pentru care Păcurar a plătit în total 40.000 de euro, a fost însoţit până la ieşirea din Borş de Gabriel Bar (foto) şi predat, dincolo, lui Titi Robert. De aici, a fost ghidat către un depozit din localitatea Tokol, lângă Budapesta, unde după descărcarea ţigărilor autorităţile maghiare au intervenit, ridicând atât marfa cât şi pe persoanele găsite la faţa locului.

Deşi prinşi în flagrant, contrabandiştii au fost trimişi în judecată abia acum, la patru ani de la demararea anchetei. Valerian Şipoş, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Oradea, a anunţat săptămâna trecută trimiterea în judecată a celor şase membri ai filierei, învinuiţi pentru cele 5 transporturi din 2006. Ofiţerul spune că ancheta s-a derulat lent din cauza ramificaţiilor teritoriale ale filierei: "Am comunicat cu autorităţile din Ungaria şi Austria prin Ministerul Public, de aceea a fost mai greoi...".

Prejudiciul adus statului român, doar pentru ultimul transport, a fost stabilit la 658.432 lei noi. Pe lângă paguba de peste 30 de milioane de lei estimată în celelalte trei dosare, suma e o nimica toată. Mai ales că, potrivit unor surse din DIICOT, Păcurar ar fi continuat afacerile şi după prinderea sa în flagrant, iar anchetatorii au informaţii că mai multe transporturi interceptate în ultimii trei ani au fost organizate tot de oamenii lui. Aşa că jocul de-a prinselea continuă...


ŢIGĂRI PE PUNCTE
Convorbiri cifrate

Romeo Păcurar a refuzat să colaboreze cu anchetatorii, contrabandistul fiind însă prins datorită declaraţiilor date de oamenii săi, precum şi convorbirilor telefonice interceptate de SRI. Una dintre aceste discuţii s-a derulat în noiembrie 2006, cu Dan Dobocan, în momentul predării unui transport de ţigări la Viena.

O altă convorbire, purtată de Romi cu fratele său, Călin, se referea la ţigările descărcate la destinaţie. "Nu-s toate albastre", îi spunea "Leon", alias Călin. "Nu ştiu câte puncte-s roşii, câte albastre. Nu ştiu, vreo trei sute de puncte albastre s-or făcut. Ţi-am pus de tot felul", explica Leon, "punctele" fiind cutiile cu ţigări scoase peste graniţă. În ciuda referirilor de acest gen, procurorii DIICOT nu au reuşit totuşi să dovedească implicarea lui Călin Păcurar în contrabanda derulată de fratele său în 2006, astfel încât acesta a fost scos de sub urmărire penală.