Alături de preşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, Szilagyi Zsolt, şi de un alt colaborator angajat la cabinetul său europarlamentar, Nagy Attila, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Laszlo Tokes, a prezentat, luni în faţa presei din Oradea o publicaţie denumită „Transylvanian Monitor”, realizată în 40 de pagini şi tipărită în limbile engleză, maghiară şi română, cuprinzând o selecţie de titluri din presa de limba maghiară din România privind „manifestări maghiare în România în perioada 2014-2020”.

De la Ciuc la Oradea

Revista conţine titluri din cele mai diverse referitoare la fapte şi acţiuni de pe cuprinsul Transilvaniei cu privire la arborarea steagurilor secuieşti, declaraţii ale unor lideri politici maghiari, inscripţionări bilingve, procese pe marginea acestora, dar şi acţiuni ale unor politicieni români, interpretate toate ca fiind acţiuni rezultate din „ungarofobie”.

Iată câteva dintre ele: „Sandor Tamas, preşedintele Consiliului Judeţean Covansa, a fost ameninţat cu moartea”, „Procese intentate împotriva Primăriei Miercurea Ciuc pentru instalarea unor indicatoare de circulaţie bilingve pe care textele în limba maghiară figurează înaintea versiunii româneşti”, „Steagul secuiesc a fost îndepărtat de pe clădirea Primăriei Ozun”, „Cotidianul Adevărul a publicat un vast articol despre cum au devenit bisericile maghiare propăvăduitorii extremismului”, „În timpul meciului Steaua - Gaz Metan Mediaş suporterii bucureşteni au scandat sloganuri antimaghiare: Afară cu ungurii din ţară!”, „DNA a demarat o amplă acţiune în legătură cu retrocedările Bisericii Romano-Catolice”, „Liberalul Mădălin Guruianu va depune plângere împotriva Mişcării 64 Comitate pentru scandarea de sloganuri antiromâneşti” etc.

Din Bihor, „Monitorul” a reţinut ca expresii ale „maghiarofobiei” titluri precum „Poliţia Locală Oradea l-a somat pe Tokes Laszlo să îndepărteze drapelul secuiesc de pe biroul europarlamentar”, „Judecătoria Oradea a respins acţiunea intentată de Tokes Laszlo pentru anularea procesului-verbal de contravenţie încheiat de Poliţia Locală Oradea” ori „Comisia din cadrul Prefecturii Bihor a dezaprobat propunerea ca podul din centru să primească denumirea Sf. Ladislau”.

Autonomia maghiară, „soluţia cea mai perfectă”

În conferinţa de presă, Tokes a afirmat că „antomaghiarismul şi ungarofobia nu sunt doar o moştenire a trecutului îndepărtat, care se trage din secolelel XIX-XX, ci şi o moştenire a trecutului naţional-comunist”, şi că „fără combaterea antimaghiarismului nu se poate vorbi despre o democraţie în România”.

În context, el a făcut o pledoarie pentru dreptul concetăţenilor maghiari de a-şi folosi simbolurile şi pentru „autonomismul maghiarilor”, spunând că „orice manifestare a acestuia atrage ura şi respingerea din partea politicului şi publicului românesc, care este indus în eroare pe această temă”, deoarece maghiarii nu îşi afirmă identitatea împotriva românilor sau a României.

„Noi nu avem nicio problemă cu vecinii români, cu compatrioţii noştri români, dar se poate observa o campanie de inducere în eroare că autonomia ar reprezenta o ofensă împotriva intereselor româneşti. Dar noi în mod consecvent susţinem că autonomia comunităţii maghiare, dreptul nostru de a decide asupra soartei noastre, ar reprezenta soluţia cea mai perfectă a cauzei minorităţilor, cu respectarea suveranităţii ţării”, a asigurat Tokes.

UDMR şi "propaganda anti-Bolojan”

Tot în acest context, adresându-se în limba maghiară jurnaliştilor care lucrează la publicaţii maghiare, europarlamentarul a criticat UDMR pentru că „joacă cartea anti-Bolojan”.

Solicitat de un gazetar care înţelege această limbă să explice ce a vrut să spună, după ce în traducerea pentru jurnaliştii români a „sărit” pasajul respectiv, Laszlo Tokes a explicat că în opinia sa UDMR greşeşte fiindcă l-a luat la ţintă, de mulţi ani, pe primarul Oradiei, nu pentru ceea ce face sau ce nu face, ci pur şi simplu pentru că este român.

„Este greşit să joci cartea anti-Bolojan doar pentru că este român. Dânsul este primarul tuturor orădenilor, şi români, şi unguri, şi eu nu cred că dl Bolojan este antimaghiar”, a spus Tokes.

El a fost completat de şeful său de cabinet, Szilagyi Zsolt, care a spus: „Să agiţi spiritele împotriva lui pentru că este român nu este corect. Dl Bolojan trebuie criticat dacă greşeşte, dar dacă nu are ieşiri antimaghiare trebuie lăudat şi sprijinit. UDMR-ul corupt din Bihor se foloseşte de această carte anti-Bolojan pentru a câştiga voturi prin propaganda anti-Bolojan”.