Între ciocan şi nicovală
"Domnul preşedinte se află între ciocan şi nicovală. Cu metode similare, împotriva statului de drept, aceiaşi actori politici care mi-au retras Ordinul, au vrut să-l demită în vara anului trecut. El, dacă doreşte să fie consecvent, ar trebui să apere statul de drept, legalitatea, şi să nu se facă complice la acest proces îndreptat împotriva valorilor europene şi împotriva maghiarimii din România", a declarat europarlamentarul Laszlo Tokes într-o conferinţă de presă desfăşurată vineri la Oradea.
"Eu cred că domnul preşedinte îşi dă seama cât poate câştiga prin susţinerea antimaghiarismului şi cât poate pierde prin susţinerea antimaghiarismului. După părerea mea, el este politicianul cel mai cumpănit, cel mai echilibrat, din România. El poate să ia poziţie împotriva acestei propuneri (n.r. - a Consiliului de Onoare al Ordinului), dar nu mă amăgesc. Dacă interesele politice ale partidului său o să-i dicteze să-mi retragă distincţia, o s-o facă, pentru că nici el nu are scrupule, în această privinţă cel puţin".
La Tribunal
Întrebat dacă s-a gândit să stingă conflictul creat în jurul său prin returnarea decoraţiei, Tokes a spus că da, dar nu doreşte să facă acest lucru pentru a nu uşura sarcina "Brigăzii Roşii" care a acţionat, la comanda "premierului postcomunist Victor Ponta", împotriva sa. "Pacea cumpărată pe nedrept este o pace falsă. Cei care au provocat această tulburare sunt cei care trebuie să-şi revizuiască actele şi poziţia lor.
Eu m-am gândit (n.r. - să returneze distincţia), dar n-am vrut să uşurez treaba pentru care au fost folosiţi", a spus eurodeputatul. De asemenea, întrebat dacă va ataca în justiţie eventualul decret de retragere a Ordinului de către preşedintele Traian Băsescu, Tokes a răspuns afirmativ: "Ne pregătim, cu domnul avocat Kincses Elod, să înaintăm recursul nostru la secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti, pentru că pentru mine acesta este un lucru principial. Aşa cum pentru mine a fost o mare cinste distincţia, aşa îmi apăr acum cinstea mea şi a cauzei pe care o susţin", a spus Tokes.