Jignit, dar loial

"Sunt jignit în demnitatea fundamentală, de cetăţean român şi european, de afirmaţiile stigmatizante ale premierului Victor Ponta, conform cărora atât eu, cât şi fostul ministru al Justiţiei, doamna Monica Macovei, am fi "reprezentanţii intereselor străine îndreptate împotriva României", finanţaţi de cei care vor ca România să fie o ţară instabilă, atacată din toate părţile", a afirmat, într-un comunicat dat publicităţii luni seară, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania.

"Mă simt ofensat în loialitatea mea faţă de România şi în identitatea mea de etnic maghiar de afirmaţia că aş folosi un "limbaj horthyst". Acuzaţiile nefondate ale prim-ministrului socialist român sunt atât de grave, încât mă simt nevoit să-mi apăr onoarea în justiţie", a mai arătat Tokes, apreciind că afirmaţiile făcute de premier sunt "cu atât mai grave cu cât ele constituie fundalul cursului politic antimaghiar general declanşat odată cu instalarea actualei guvernări".

"În ce priveşte atacurile deşănţate îndreptate împotriva mea, amintesc doar de afirmaţiile politicianului liberal Puiu Haşotti, şi de campania de ură a televiziunii Antena 3, finanţată de Dan Voiculescu, fost colaborator al Securităţii, prin care s-a propus retragerea Ordinului Steaua României ce mi s-a acordat, ba chiar a cetăţeniei române. Protestez în mod special împotriva mânjirii numelui doamnei Monica Macovei, precum şi împotriva încercării de a ne discredita prin compromitere reciprocă de sorginte naţional-comunistă. Protestez faţă de politica de instigare postcomunistă venită dinspre actualul Guvern român, îndreptată de fapt împotriva întregii comunităţi maghiare din România, după modelul politicii antimaghiare a premierului slovac Robert Fico", a afirmat Tőkés.

Ponta, ca Ceauşescu, dar mai rău

Tokes a mai spus că Monica Macovei afirmă pe bună dreptate că "ultimul premier al României care vorbea despre "agenturile străine" se numea Constantin Dăscălescu, premierul lui Ceauşescu.

"De "finanţare din străinătate" - din partea agenturilor din Ungaria, din SUA (CIA) şi din Uniunea Sovietică (KGB) am fost acuzat ultima oară de Securitate în ultimul şi cel mai întunecat an al dictaturii ceauşiste. Trecând de persoana mea, mentalitatea şi frazeologia utilizate de puterea actuală ne aminteşte de cele ale erei ceauşiste, denotă dispreţul faţă de revoluţia română de la Timişoara din 1989. Tot în această categorie intră şi aluziile făcute la "horthysm" şi "hitlerism". Doar în anii '80, în lucrările autorului de sorginte naţional-comunistă Ion Lăncrănjan am mai citit asemenea aluzii. De această dată însă, ministrul xenofob şi şovin al Apărării, Mircea Duşa, face afirmaţii care compară primarul oraşului Miercurea Ciuc cu Hitler", afirmă Tőkés.

Ponta, un Ceauşescu mai rău

După cum se ştie, Tőkés afirma, recent, că Nicolae Ceauşescu a fost "mai generos" decât Victor Ponta, deoarece a permis "o oarecare autonomie a maghiarilor", în timp ce premierul nu permite constituirea unei regiuni care să corespundă cu Ţinutul Secuiesc. Premierul Victor Ponta i-a răspuns, pe 25 februarie, acuzându-l pe europarlamentar de limbaj horthyst şi de faptul că, împreună cu Monica Macovei, reprezintă de 20 de ani interese antiromâneşti.

"Eu văd atacurile domnului Tőkés László şi mă bucur pentru că domnul Tőkés, ca şi doamna Monica Macovei, au reprezentat în ultimii 20 de ani interesele străine îndreptate împotriva României. Atacurile lui Tőkés împotriva stabilităţii României şi a reprezentanţilor legitimi ai minorităţii maghiare, anume UDMR, au legătură cu faptul că de ani de zile Tőkés şi Macovei sunt reprezentanţii intereselor antiromâneşti", a spus Ponta.