Laszlo Tokes a făcut publică o aşa-numită "Declaraţie de la Arad" în care afirmă că este victima "restauraţiei postcomuniste" din România, iar eventuala retragere a Ordinului Steaua României, care "într-o oarecare măsură a făcut dreptate şi Timişoarei" după ce oraşului-martir "i s-a furat Revoluţia", ar fi "un act discriminativ, antimaghiar".

În aşa-numita "Declaraţie de la Arad", dată publicităţii sâmbătă, la împlinirea a 25 de ani de când preoţii reformaţi ardeleni şi bănăţeni adoptaseră în acest oraş textul unui protest faţă de planul lui Nicolae Ceauşescu de sistematizare a satelor, fostul episcop orădean Laszlo Tokes arată că în ultima perioadă împotriva sa se desfăşoară "o campanie de denigrare şi ură".

Tokes a amintit acuzele premierului Victor Ponta potrivit cărora el ar fi "reprezentantul intereselor antiromâneşti, finanţat de cei care doresc ca România să fie instabilă, atacată din toate părţile", dar şi de spusele preşedintelui Traian Băsescu care au pus "sub semnul întrebării dreptul meu la cetăţenia română".

Totodată, el a criticat şi presa din România, care "abundă de acuzaţii din ce în ce mai variate la adresa mea, imputându-mi-se fie comportament anticonstituţional şi antiromânesc, fie naţionalism extrem şi iredentism, fie lezarea păcii interetnice şi a valorilor europene".

"Prin ce am meritat să devin ţinta mass-mediei naţionaliste postcomuniste şi ţapul ispăşitor pe care îl atacă aproape toţi actorii scenei politice româneşti?", se întreabă retoric Tokes, adăugând că motivaţia este propunerea făcută la Tuşnad în luna iulie pentru ca Ungaria să garanteze, ca stat, drepturile comunităţii naţionale maghiare din Transilvania.

"Cauza şi explicaţia evidentă o constituie propunerea pe care am făcut-o în ziua de 27 iulie 2013, în cadrul Taberei de Vară de la Băile Tuşnad, prin care pe baza exemplului austriaco-italian am lansat ideea ca Ungaria să-şi asume rolul de stat-garant în privinţa comunităţii naţionale maghiare din România - sau Transilvania - cu scopul de a asigura drepturile acesteia. Amintirea acestui model european consacrat, ce garantează autonomia comunităţii de austrieci care trăieşte în provincia italiană numită Tirolul de Sud, i-a iritat în mod neaşteptat şi într-o măsură inexplicabil de mare pe liderii politici români. Reacţia lor a fost să ceară (parcă) lichidarea mea pe motivul că periclitez unitatea statului naţional român şi integritatea teritorială a ţării şi să continue - prin jucarea binecunoscutei cărţi maghiare şi declanşarea unui şir de declaraţii care se supralicitau succesiv - campania de instigare împotriva mea, dar de fapt de instigare indirectă, orientată în mod vădit împotriva întregii minorităţi maghiare", se arată în declaraţia semnată de Tokes.

Acesta afirmă că "seria concertată de atacuri ajunge la paroxism prin încercarea de a mi se retrage Ordinul Steaua României, conferită pentru meritele pe care le-am demonstrat în timpul revoluţiei de la Timişoara din anul 1989", fapt pe care îl interpretează ca fiind "o tentativă de a oferi un exemplu negativ, motivată parţial de interese politice şi parţial de dorinţa de a descuraja şi a învăţa minte comunitatea maghiară care a început să ceară cu convingere crescândă dreptul la autodeterminare internă".

Eurodeputatul afirmă că decoraţia primită în 2009 "i-a făcut dreptate într-o anumită măsură şi oraşului-martir Timişoara", iar eventuala retragere a acesteia ar însemna desconsiderarea rolului jucat de timişoreni în Revoluţia din decembrie 1989: "În cazul în care mi se va retrage această distincţie, gestul ar echivala cu desconsiderarea repetată a trecutului revoluţionar al Timişoarei. Mai mult, ar constitui o nouă dovadă a restaurării relaţiilor şi organizării de tip comunist ce are loc în prezent".

De asemenea, însă, Tokes arată că în opinia sa "eventuala retragere" a Ordinului, iniţiativă care nu a fost în schimb formulată în cazul fostului premier Adrian Năstase, condamnat pentru corupţie, ar fi şi un act antimaghiar, deşi el nu a făcut decât să îşi apere "identitatea naţională": "Eventuala retragere a Ordinului "Steaua României" ar fi în mod evident un act discriminativ, antimaghiar. (Un fapt relevant în acest sens este că decoraţia nu i-a fost retrasă fostului premier Adrian Năstase, condamnat pentru corupţie.) Acuzele ce mi-au fost aduse prin răstălmăcirea cuvintelor mele şi calomniile inventate sunt toate de natură etnică. Cu alte cuvinte: demnitatea umană îmi este lezată, se formulează în mod repetat discursuri de ură îndreptate împotriva mea şi se doreşte negarea meritelor mele reale pe motiv că sunt maghiar - şi aidoma unui bun român care îşi apără identitatea etnonaţională - mi-o apăr şi eu pe a mea".

În finalul "Declaraţiei de la Arad", Laszlo Tokes afirmă că "tendinţele de restaurare postcomunistă" se manifestă tot mai mult, motiv pentru care consideră că societatea românească are nevoie de "o nouă tranziţie", spre credinţă. "Avem nevoie de o nouă, a doua, tranziţie, prin care să ne scăpăm de povara moştenirii comunismului, care ne ţine în loc. "Steaua României" ne arată această direcţie corectă. Deviza Ordinului de însemnătate istorică enunţă: In fide salus (În credinţă e salvarea). Ţara noastră înglodată în datorii, aflată în pragul falimentului şi societatea aflată într-o profundă criză morală au nevoie de credinţă şi salvare. Dacă aceasta le e voinţa, îmi pot retrage înalta distincţie. Dar nimeni nu ne poate priva de credinţa noastră în Isus Cristos, Salvatorul, căci această credinţă ne-au fost călăuză şi în toiul evenimentelor hotărâtoare din 1989", arată fostul episcop reformat de Oradea.