Ştiu. N-ar trebui să mai scriu despre Mircea Matei. Mai ales că fostul director al ITM Bihor (ăla care amenda primarii opoziţiei pe motiv că ticăloşii de ei nu plăteau sporuri funcţionarilor "obezi" după ce chiar Boc le-a interzis aceasta) a făcut un bine enorm acestui oraş, plecând la Bucureşti ca şef de Agenţie naţională.
Totuşi, dincolo de persoana secretarului general al PDL Bihor se vede portretul-robot al oricărui portocaliu, dispus oricând şi mereu să ia forma recipientului în care este pus: paralelipipedică dacă e turnat într-un bidon, ovală dacă e vărsat în balon.
La două săptămâni după ce alţi tovarăşi ai săi de partid au şocat jurnaliştii orădeni exprimându-şi indignarea că la ţară există pensionari care îşi permit să cumpere de la ABC pâine, legume şi tacâmuri de pui în loc să le producă în propriile gospodării (de parcă aşa fac fermierii din Uniunea Europeană), Matei a poposit în oraş pentru a povesti şi el ce bună este Legea pensiilor. Da, aia care a instituit pensionarea femeilor la adânci bătrâneţi. "Pensionarea la 65 de ani este în avantajul femeilor!", a recitat Matei, zicând că femeile trăiesc mai mult şi se îmbolnăvesc mai greu decât bărbaţii.
Bietul politruc, nici prin cap nu-i trecea că avea să fie lăsat în ofsaid trei ore mai târziu, când Zeus a apărut pe televiziunile mogulilor ca să anunţe că retrimite Legea pensiilor la Parlament, cerând tocmai modificarea vârstei de pensionare, pe motiv că "femeile au o situaţie mai grea decât bărbaţii şi fac o muncă dublă, şi acasă, şi la serviciu". Asta după ce acelaşi Traian Băsescu spunea, mai deunăzi, că româncele trebuie pensionate la 65 de ani!
Prin zelul stahanovist, prin ambiţia de a demonstra infailibilitatea oranj în ciuda tuturor evidenţelor, secretarul general al PDL Bihor nu doar că s-a pus singur şi nesilit de nimeni într-o postură ridicolă (mă rog, nu era prima oară!), ci a dezvăluit ceva mult mai relevant. Şi anume caracteristica de bază a PDL-iştilor: aptitudinea de a repeta papagaliceşte orice spune Şeful, fie că ei cred sau nu cu adevărat în tezele acestuia, fie că Şeful se răzgândeşte când are chef. Matei, de fapt, a atins starea de graţie a PDL-istului model: obedienţa desăvârşită faţă de Partid.
Bun, "Şi ce-i cu asta? Păcatul lui să fie!", s-ar putea zice. Dar nu e deloc aşa. Matei şi ceilalţi exercită funcţii publice de care depinde nu doar soarta unui partid, ci viaţa tuturor. De zi cu zi şi de peste nu ştiu câte decenii de-acum înainte. Or, cum se vede, cu tot rangul lui de secretar de stat, tot nu e apt să raţioneze cu propria minte. A fost, din nou, fix ceea ce PDL-iştii acuză până la saturaţie: un tonomat!
Abia aştept ziua în care Şeful o să le spună să se arunce cu toţii în fântână. Nu m-ar mira s-o şi facă, dar sper că înainte de asta n-or să ne arunce pe noi!