Inspectorii de muncă au depistat în urma controalelor făcute în cursul anului 2023 în întreaga țară aproape 9.000 de cazuri în care cetățenii români lucrau fără forme legale, arată cele mai recente date ale Ministerului Muncii, însă potrivit estimărilor unor economiști în România ar munci la negru 1,9 – 2 milioane de români.

Dintr-un raport transmis în Parlament de către Ministerul Muncii, privind situația cazurilor de muncă fără forme legale, identificate de inspectorii de muncă în cursul anului trecut, reiese că în fruntea topului județelor cu cei mai mulți angajați la negru se află Arad (1.706 cazuri depistate), București (1.685 cazuri) și Timiș (1.169 persoane), arată hotnews.ro.

În ce privește județul Bihor, inspectorii ITM au descoperit aici în cursul anului trecut 425 de cazuri de muncă nedeclarată, ceea ce situează Bihorul în jumătatea superioară a clasamentului național.

Printre județele cu mult mai puține astfel de cazuri se numără: Covasna (11), Mureș (28), Harghita (29), Bistrița Năsăud (34), Teleorman și Călărași (câte 39), Caraș Severin (40), Mehedinți (46), Sălaj (57), Galați (65), Vrancea (67), Tulcea (69), Maramureș (72), Alba și Botoșani (câte 74), Iași (79), Bacău (80) și Brăila (84).

Munca la negru înseamnă: primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activității; primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de munca suspendat; primirea la muncă a unui salariat cu depășirea duratei timpului de muncă stabilite în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial, cu anumite excepții.

Potrivit datelor Ministerului Muncii, anul trecut în România erau peste 5,7 milioane angajați cu carte de muncă, dintre care peste 136.000 aveau peste 65 de ani.

Potrivit hotnews.ro, se estimează că aproape 2 milioane de români ar lucra la negru, cei mai mulți în comerț, industria prelucrătoare, construcții și agricultură.

Documentul ce cuprinde lista completă a județelor și cazurilor de muncă la negru descoperite de ITM:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!