Pe măsură ce continuă testările, inclusiv cele efectuate la cerere, în Bihor sunt diagnosticate tot mai multe cazuri de infectare cu Covid-19. În ultima zi, adică de miercuri dimineaţa până joi dimineaţa, au fost confirmate 9 noi cazuri de coronavirus în judeţ, arată sursele BIHOREANULUI.

Cu o zi înainte fuseseră descoperite alte 8 noi cazuri.

Astfel, joi dimineaţa, numărul total al îmbolnăvirilor în Bihor de la debutul pandemiei a crescut la 571. Dintre persoanele confirmate cu Covid-19, 452 s-au vindecat (două persoane fiind declarate vindecate miercuri), adică un procent de circa 80%. 

De asemenea, s-au înregistrat 20 de decese la persoane infectate cu noul coronavirus. Numărul cazurilor active este, joi, de 99. Potrivit surselor BIHOREANULUI, în Spitalul Municipal din Oradea, spital Covid, sunt internate 143 de persoane (bolnavi şi suspecţi). 

În carantină mai erau, joi dimineaţa, doar 11 persoane. În schimb, numărul celor aflaţi în izolare la domiciliu în Bihor a crescut semnificativ. Potrivit Prefecturii, de miercuri dimineaţa până joi dimineaţa peste 300 de polițiștii bihoreni (IPJ şi Poliţia Locală) au verificat 2368 persoane aflate în izolare la domiciliu.

De asemenea, agenţii au verificat felul în care respectă bihorenii regulile pe perioada stării de alertă şi au aplicat două amenzi în valoare totală de 3.000 lei.