Pe vremea când era primar, Ilie Bolojan venise cu ideea de a supraimpozita cu 50% spațiile goale din zona comercială. Instanța, însă, a decis că oamenii pot face ce vor cu investiția lor, chiar să-și bată joc de ea dacă au chef. Și cum să nu-și bată, dacă multe locații au fost luate pe nebăgare de seamă, la niște prețuri mai mult decât avantajoase?
Așa că mereu au fost spații lăsate de izbeliște sau într-o veșnică „reamenajare”. Dar parcă niciodată nu avem atât de multe ca acum. Și nu doar prin Rogerius sau Nufărul, ci exact în buricul târgului. Să fi dispărut spiritul antreprenorial al orădenilor? Sau poate s-au săturat de avize și controale și, decât să-și riște economiile într-o afacere, mai bine își caută un loc de stat la Stat?
Cred că situația e mai complicată și, chiar dacă ar apărea taxe precum cele dorite de Bolojan, spațiile nu prea s-ar umple pentru că, la cât de numeroase sunt, nu există destui mușterii. Să luăm cazul barurilor și al restaurantelor. Când s-au deschis localurile în Pasajul Vulturul Negru, au picat cele de pe Republicii. Când strada Vasile Alecsandri a devenit pietonală, noile baruri, restaurante și cafenele au dus la închiderea multor localuri de sub Pasaj.
Oradea nu are suficientă populație pentru ca toate aceste afaceri să devină sustenabile și nici un nivel de salarizare suficient de ridicat ca să pună comerțul în mișcare. Numărul locuitorilor nu va putea crește dacă economia nu se dezvoltă, dacă emigrația, internă și externă, nu aduce un aport consistent de angajați. Ar mai fi o soluție: creșterea constantă a numărului de turiști.
Băile încă nu și-au atins limita, iar Oradea ar putea fi un hub de unde se plecă în Munții Apuseni pentru drumeții, schi și speologie.
Dar, orice s-ar încerca pentru stimularea comerțului, dacă oamenii simt că vine criza, spațiile goale vor deveni mai tot mai numeroase. Și se pare că spre așa ceva ne îndreptăm...