Organizatorii mitingului şi marşului din Oradea la care participă în Piaţa Unirii la această oră aproximativ 1.500-2.000 de persoane au anunţat modificarea traseului care va fi urmat de protestatari în cursul acestei seri deoarece "unii dintre noi au considerat că în serile trecute marşurile au fost mult prea lungi".

"În această seară, de la ora 20.30, o să mergem pe strada Traian Moşoiu, Centrul Civic, Bulevardul Magheru, la turbogiraţie ne întoarcem, vom mărşălui prin faţa sediului PSD şi ne întoarcem în Piaţa Unirii", a anunţat Sebastian Duma, unul din cei doi organizatori ai protestelor autorizate.

În momentul în care Duma a pronunţat PSD, mulţimea adunată în Piaţa Unirii a început să huiduie copios şi să fluiere mai bine de un minut, după care a scandat: "PSD, ciuma roşie!".

De asemenea, organizatorul Duma s-a adresat mulţimii salutând "bihorenii cinstiţi şi responsabili", moment în care oamenii au aplaudat şi au chiuit. Cel mai important lucru, însă, este că acelaşi organizator a anunţat că în această seară, la fel ca în Timişoara, va fi citită în Piaţa Unirii "o declaraţie, o proclamaţie, a bihorenilor cinstiţi şi responsabili". "O vom citi de două, trei ori, ca să o audă toată lumea, şi cei care sunt acum şi cei care vor mai veni, a spus Duma, în final adăugând: "Scopul nostru, al tuturor protestatarilor din Bihor şi din întreaga ţară, este să atingem un număr cât mai mare, chiar un milion".

Oamenii poartă pancarte pe care sunt scrise diverse mesaje în cheie umoristică sau, pur şi simplu, serios: "Editura Jilava anunţă o nouă carte de succes – "Guvernul, de L. Dragnea", "Altă întrebare, marş la închisoare", "Nu negociem cu hoţii", "Grindene, doar domiciliul ţi-e din Banat, năravul ţi-e din Gorj", "Jos Guvernul!", "Vă dăm banii înapoi, numai să scăpăm din voi".

Citeşte şi: Orădenii au început să se adune în Piaţa Unirii şi discută despre posibila capcană din Ordonanţa de abrogare

UPDATE: La Oradea s-a citit "declaraţia bihorenilor cinstiţi şi responsabili", care cer demisia Guvernului şi alegeri anticipate. Citeşte toate revendicările, aici!

Citiți pe această temă și articolele:

Orădenii au început să se adune în Piaţa Unirii şi discută despre posibila capcană din Ordonanţa de abrogare

Un grup de adolescenți a cântat în Piaţa Unirii: "Milioane de români pe stradă / Milioane, Dragnea să ne vadă…" (VIDEO)

La Oradea s-a citit "declaraţia bihorenilor cinstiţi şi responsabili", care cer demisia Guvernului şi alegeri anticipate (FOTO/VIDEO)

Record de participanţi şi la Oradea: 7.000 de persoane sunt în stradă! (FOTO/VIDEO)