În 2011, Curtea de Apel Oradea dădea verdictul final în primul caz de malpraxis judecat în Bihor. Anestezistul Vladimir Topală şi ginecologul Radu Scridon, ambii de la Spitalul Municipal din Beiuş, acuzaţi de ucidere din culpă după moartea unei tinere de 28 de ani pe care au anesteziat-o greşit pe masa de operaţie, au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare şi, împreună cu spitalul, la plata unor despăgubiri de aproape 150.000 euro către văduvul Dorel Gruie şi cei doi orfani.

După şase ani, BIHOREANUL a constatat că medicii continuă să profeseze la acelaşi spital, ba unul dintre ei are chiar funcţie de şef. Şi mai revoltător e că despăgubirile pe care trebuia să le achite pentru greşala lor le-au plătit în final beiuşenii, din bugetul local, iar cei doi nu au returnat datoria nici până azi!

Spital sub sechestru

Prin sentinţa din 15 noiembrie 2011, prima pronunţată în Bihor într-un caz de culpă medicală, medicii au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare, Radu Scridon încasând 2 ani, iar Topală 3 ani. În plus, au fost obligaţi ca, în solidar cu spitalul la care erau şi continuă să fie angajaţi, să plătească despăgubiri de 150.000 euro, cea mai mare parte din sumă, adică 145.000 euro, reprezentând daune morale pentru copiii rămaşi orfani de mamă şi pentru soţul supravieţuitor.

La vremea respectivă, atât medicii, cât şi directoarea spitalului, Aurelia Boitor, credeau că asigurarea obligatorie de malpraxis va acoperi nota de plată stabilită de judecători. Dar n-a fost aşa. Motivul? Şi doctorii, şi conducerea unităţii au considerat poliţele de asigurare drept simple formalităţi legale, ca RCA-ul pentru şoferi, astfel că le-au încheiat pentru sumele minime, care nu acoperă toate tipurile de despăgubiri, excluzând plata prejudiciilor morale, pentru care ar fi fost nevoie de o asigurare complexă, asemănătoare celei de tip CASCO.

Purtat cu vorba timp de mai bine de o jumătate de an, timp în care medicii şi spitalul nu i-au plătit nici măcar un leu din despăgubiri, în primăvara lui 2012 Dorel Gruie s-a adresat unui executor care a instituit popriri pe salariile celor doi medici, iar după câteva luni a blocat şi contul spitalului până la acoperirea datoriei.

Din nou în proces

Ca să deblocheze situaţia, la solicitarea fostului primar Adrian Domocoş, Consiliul Local Beiuş a decis să împrumute spitalului suma datorată familiei, banii fiind viraţi din bugetul local, adică din banii beiuşenilor, care vrând-nevrând au ajuns să plătească, astfel, prin impozitele şi taxele lor, greşeala celor doi medici.

Datoria urma să fie returnată, spunea atunci edilul, după ce spitalul s-ar fi întors împotriva medicilor, prin reţineri din salarii ori printr-un proces de pretenţii. Doar că suma n-a fost restituită nici până azi, după 5 ani de la luarea mărinimoasei decizii.

Asta pentru că spitalul s-a îndreptat împotriva celor doi doctori cu întârziere, abia în 2013, iar procesul e tergiversat de 4 ani. Început la Beiuş, unde instanţa a admis solicitarea spitalului, procesul a ajuns apoi la Tribunalul Bihor, de unde în septembrie 2014 dosarul a fost trimis din nou la Beiuş, spre rejudecare. Surpriză, însă, căci după încă un an, şi în condiţiile în care deja dăduseră un verdict, magistraţii locali şi-au dat seama că, de fapt, greşiseră, neavând competenţa să judece cauza şi, ca atare, au pasat-o iar Tribunalului.

În aşteptare

Înregistrat pe 25 iunie 2015 la această instanţă, procesul e tărăgănat de la o lună la alta, din pricina unor experţi care nu reuşesc să stabilească procentul din despăgubirea totală pe care îl au de plătit cei doi. În tot acest timp, avocaţii au reuşit să le anuleze popririle instituite pe salarii şi pe averi, iar medicii profesează în continuare netulburaţi.

În timp ce Scridon, spun surse din spital, ar fi renunţat la funcţia de şef al secţiei de Ginecologie, anestezistul Vladimir Topală a păstrat-o pe cea de la Terapie Intensivă. Ce venituri au cei doi, nu e clar, căci deşi şefii de secţii, ba chiar şi asistentele şefe din celelalte spitale bihorene au declaraţiile de avere publicate pe site-urile unităţilor, la Beiuş le-au postat doar directorii. "Vom reglementa situaţia cu declaraţiile de avere, iar la finalizarea procesului vom trece la executarea silită a celor doi. Deocamdată nu putem le să reţinem niciun leu din salarii fără bază legală", dă din umeri actualul director al Spitalului din Beiuş, Sorin Vesa.

Cum cei doi s-au "lepădat" de bunuri, le vor putea fi executate doar veniturile, de fapt o treime din ele, ceea ce înseamnă, la un calcul simplu, că vor achita datoria către beiuşeni în câteva decenii. Aşa că nimeni nu va avea nici interesul să-i concedieze, cam orice ar face...