Autoritățile din Elveția au anunțat că au identificat toate cele 116 persoane rănite în incendiul izbucnit în barul „Le Constellation” din stațiunea Crans-Montana, la patru zile de la tragedie, relatează Spotmedia, care citează France24.

Potrivit Poliției cantonale Valais, 83 dintre răniți sunt în continuare internați în spital, iar o parte dintre pacienții cu arsuri grave au fost transferați în centre specializate din Elveția și din străinătate. Guvernul elvețian a precizat că 35 de pacienți au fost trimiși la clinici din Germania, Franța, Italia și Belgia pentru îngrijiri de specialitate.

În urma incendiului au murit 40 de persoane, toate victimele fiind identificate până duminică. Conform poliției, vârsta medie a celor decedați era de 19 ani, iar jumătate erau adolescenţi.

Bilanțul răniților a fost revizuit în jos față de datele inițiale. „Inițial, am raportat 119 răniți. În realitate, trei persoane rănite admise la camera de urgență în acea noapte au fost atribuite în mod eronat evenimentului”, arată sursa citată citând Poliția cantonală din Valais.

Printre răniți se află 68 de elvețieni, 21 de francezi, 10 italieni, patru sârbi și doi polonezi. De asemenea, au fost raportate victime și din Belgia, Portugalia, Republica Cehă, Australia, Bosnia-Herțegovina, Republica Congo și Luxemburg. Patru persoane aveau dublă cetățenie (franceză-finlandeză, elvețiană-belgiană, franceză-italiană și filipineză-italiană). Poliția a precizat că nu va face publice numele răniților, „din respect pentru familiile acestora”.

De asemenea, printre victime se află un tânăr român în vârstă de 18 ani. Decesul a fost confirmat de Ministerul Afacerilor Externe, după identificarea victimelor, iar Ambasada României la Berna a anunțat că se află în contact cu familia și acordă asistență consulară.

Pe fondul tragediei care a avut loc în noaptea de Revelion, în jurul orei 1:30, autoritățile elvețiene au deschis o anchetă penală în cantonul Valais, vizând cei doi administratori francezi ai barului „Le Constellation”. Potrivit poliției și parchetului, aceștia sunt cercetați pentru omor din culpă, vătămare corporală din culpă și incendiere din culpă, fiind analizate suspiciuni de neglijență. 

Primele concluzii ale anchetei arată că focul ar fi „pornit de la lumânări incandescente sau focuri Bengal care au fost puse pe sticle de șampanie” și a aprins tavanul subsolului localului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!