Violenţa cu care partidul de guvernământ o atacă pe fosta vedetă TV Teo Trandafir pentru votul în favoarea moţiunii de cenzură vine direct din tradiţia Partidului Comunist de a avea tovarăşi de drum, adică aliaţi de etapă, folositori pe termen scurt, dar buni de abandonat imediat ce, ulterior, o cer interesele partinice.
Aşa au procedat în zorii Uniunii Sovietice bolşevicii cu menşevicii trimişi la moarte şi în abisurile Gulagului, aşa au făcut comuniştii români imediat după măsluita victorie electorală din 1947 cu vechii socialişti expediaţi în puşcării ca nişte burghezi retrograzi, şi tot la fel, după 1990, s-au născut din Frontul Salvării Naţionale cele două partide post-comuniste importante - PDSR şi PD - fiecare acuzându-se de "deviaţionism" de la platforma iniţială. În fine, mai recent, nimic altceva decât nişte tovarăşi de drum au fost şi liberalii în Alianţa Dreptate şi Adevăr, până ce PD-ul a pus mâna pe şefia statului, pentru ca apoi să devină vinovaţii de serviciu ai preşedintelui Băsescu.
Vehemenţa cu care liderii pedelişti cer acum excluderea lui Teo Trandafir nu are nimic de-a face cu ideologia, de vreme ce PDL ţine la doctrină cât la o ceapă degerată. Să ne amintim doar că, peste noapte, acest partid a încetat, la comanda unui singur om, să mai fie de stânga, pretinzându-se popular şi de dreapta în pofida păstrării trandafirului socialist până şi în siglă! Gestul vindicativ faţă de "doamna Teo" ţine exclusiv de simbolistică şi din nevoia de a da o lecţie şi altor posibili rebeli.
Am văzut cum Ioan Olteanu o condamna pe fosta promotoare a manelelor că s-a crezut în Parlament la Teo Show, cum Raluca Turcan a acuzat-o pe fosta vedetă TV că este "dependentă de rating, excesivă, snoabă, schimbătoare şi ipocrită", ba chiar cum deputata a fost pusă la stâlpul infamiei, pentru indisciplină, de către un intelectual de talia lui Mircea Cărtărescu căruia nici nu-i mai pasă că, pur şi simplu, în acest fel neagă dreptul unui ales uninominal de a fi altceva decât un tonomat de partid.
Ca unul sedus odinioară de îndemnurile "Arde-i pe corupţi!" şi "Să trăiţi bine!", dar care ulterior a realizat că între vorbele şi faptele pedeliştilor se cască o prăpastie mai mare decât există în cazul găştii lui Năstase, mă socot şi eu un fost tovarăş de drum. Nu mă laud cu această mărturisire, ci doar mă bucur că, pe vremea când îmi părea o alternativă igienică la PSD, PD-ul era în opoziţie. Abia cocoţat la putere avea să-şi dea arama pe faţă.
De altceva, însă, mă tem: dacă, mâine-poimâine, pentru vina că nu-i mai susţine necondiţionat după ce în ultimii ani i-a votat masiv, liderii PDL vor socoti şi poporul tot un vremelnic şi netrebnic tovarăş de drum? Îl va pedepsi şi mai abitir decât deja o face?