Circulația vehiculelor între Tinca și Belfir a fost deviată pe rute ocolitoare prin localitățile Ginta și Tulca, după ce un pod provizoriu amenajat pe drumul județean DJ 792A a fost închis luni dimineață.

Podul provizoriu preluase traficul de câteva săptămâni, după demolarea unuia vechi de peste 70 de ani, pe durata construirii unui pod nou, dar culeele i-au fost erodate din cauza debitului crescut al Crișului Negru.  

Oprirea circulației a fost decisă în zorii zilei de luni, în urma unei verificări făcute de reprezentanți ai Primăriei comunei Tinca, Administrației Bazinale de Apă Crișuri și apoi ai Consiliului Județean Bihor, care a comandat construirea unui pod nou și a încheiat în acest scop un contract cu o asociere de firme condusă de Dumexim SRL.

„Pe durata lucrărilor la un pod nou a fost amenajat unul provizoriu. Podul vechi, construit în 1948, a fost demolat recent, iar după demolare, bucăți din el au căzut în albie. Din cauza ploilor abundente din bazinul superior al Crișului Negru, apele au erodat o parte din umplutura care era pusă în jurul culeelor podului provizoriu și, pentru a nu se pune în pericol siguranța traficului, s-a decis întreruperea acestuia pe podul provizoriu și devierea pe la Tulca și pe la Ginta, până la consolidarea terenului din albie. De azi dimineață, constructorul amplasează bolovani de mari dimensiuni în jurul culeelor podului provizoriu și estimăm că traficul va fi reluat în această după-amiază”, a declarat BIHOREANULUI vicepreședintele CJ Bihor Mircea Mălan, care s-a deplasat la fața locului împreună cu directorul tehnic al instituției, Filip Cheșeli.

Mălan a mai precizat că asocierea de firme condusă de Dumexim trebuie să finalizeze noul pod din Tinca de pe DJ 792A în următoarele două luni.

Pe același drum județean a fost construit în ultimii doi ani un pod nou în Belfir, iar un altul a fost reabilitat în Husasău de Tinca, de către aceeași asociere de firme formată din Dumexim, Tisoti Exim și Industrial Construct Ardeal, contra sumei de 6,53 milioane lei.

Podul din Tinca urmează să fie al treilea și ultimul înlocuit, cel realizat în 1948 nemaiprezentând siguranță în exploatare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!