Circulația rutieră pe strada Codrilor din Oradea va fi închisă în zona pasajului feroviar sâmbătă, luni și marți, în anumite intervale orare, pentru lucrările la noul pasaj din apropierea Ștrandului „Dinamo”, a anunțat Primăria. Șoferilor li se recomandă să folosească rute alternative.
Potrivit comunicatului trimis vineri de municipalitate, restricțiile sunt necesare „pentru executarea lucrărilor de armare și cofrare a dalelor noului pasaj”.
Traficul va fi oprit după următorul program:
-
Sâmbătă, 7 noiembrie 2026: între orele 07:00 și 17:00;
-
Luni, 9 noiembrie 2026: între orele 09:00 și 15:30;
-
Marți, 10 noiembrie 2026: între orele 09:00 și 15:30.
„Desfășurarea lucrărilor cu restricționarea traficului pe o singură bandă nu este posibilă, având în vedere volumul ridicat al traficului și configurația rutieră a zonei, inclusiv prezența sensului giratoriu”, explică reprezentanții Primăriei.
Conform municipalității, măsura urmărește siguranța participanților la trafic și a personalului care execută lucrările.
Lucrările la pasajul feroviar de lângă Ștrandul Dinamo sunt executate de Webuild și fac parte din proiectul de electrificare și reabilitare a liniei Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor.