Având în vedere condiţiile meteorologice de ninsori, lapoviţă şi polei, prognozate pentru această perioadă, poliţiştii bihoreni le recomandă participanţilor la trafic prudenţă şi atenţie, mai ales în zonele unde partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.

"Recomandarea e să circule cu viteză redusă, să mărească distanţa de siguranţă în mers, să utilizeze luminile de întâlnire şi să evite efectuarea manevrelor în trafic, cum ar fi depăşirile sau treceri de pe o bandă pe alta, frânările bruşte", se arată într-un comunicat transmis, joi, de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu.

Şoferii sunt sfătuiţi, de asemenea, să echipeze automobilul cu pneuri corespunzătoare, să nu bruscheze comenzile maşinii şi să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum, iar şoferii începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

În condiţii de ploaie, poliţiştii recomandă ca fiecare manevră în trafic să fie efectuată numai după o temeinică asigurare. "În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, luminile de întâlnire să fie folosite pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri", se spune în informare.

Şi vântul afectează buna desfăşurare a traficului rutier, motiv pentru care poliţiştii cer atenţie sporită mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare. "În aceste situaţii, rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor, cu atât mai mult cu cât viteza cu care se circulă este mai mare", precizează comunicatul.

Nu în ultimul rând, poliţiştii atrag atenţia operatorilor de transport care deţin autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone că au obligaţia legală de a monta pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, pe perioadele şi pe drumurile stabilite.