Un bărbat în vârstă de 33 ani din Cluj Napoca a fost arestat preventiv, joi, la Oradea, după ce a fost prins în flagrant de poliţiştii şi procurorii antidrog în timp ce vindea "cristale" într-o spălătorie auto de pe Calea Clujului. Bărbatul a încercat să vândă 514 grame de "cristale" de tip 2-MMC, ascunse într-un balon de pluş, pentru suma de 25.000 lei. 

Potrivit comunicatelor transmisie vineri de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea şi de DIICOT, acţiunea realizată cu suportul Brigăzii Operaţiuni Speciale Oradea s-a derulat în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 1.

„Acesta a fost depistat în flagrant delict, în momentul în care ar fi comercializat 514 grame de substanțe psihoactive, respectiv 2-MMC, în schimbul a 25.000 de lei. De asemenea, în autoturismul acestuia, au fost descoperite și ridicate 340 de grame de 2-MMC, 1 gram de 3-CMC (drog de mare risc) și 700 de euro”, scrie în informarea polițiștilor.

În urma cercetărilor, procurorii DIICOT au stabilit că bărbatul ar fi adus drogurile din Ungaria şi urma să vândă ce i-a rămas în județul Cluj. Traficantul, care se numeşte Pop Tiberiu Richard, a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

El este cercetat acum pentru efectuare de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept și fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!