Anul 2023 a început cu o tragedie în Bihor. Accidentul petrecut în seara de 1 ianuarie între localitățile Sălard și Cauaceu a fost provocat de o depășire neregulamentară, în care s-a angajat un șofer de 36 de ani din Oradea, aflat la volanul unui Volkswagen, care a intrat pe contrasens, lovindu-se de un Peugeot.

Bărbatul care a provocat accidentul conducea beat, având 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat! 

A intrat pe contrasens

Poliția Bihor a făcut publice luni primele concluzii în urma cercetărilor făcute la fața locului. 

„Duminică. 1 ianuarie a.c., în jurul orei 17.20, un bărbat de 36 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 19E, în afara localității bihorene Sălard, înspre Oradea, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, a efectuat o manevră de depășire fără a se asigura corespunzător, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 55 de ani, din Suplacu de Barcău, județul Bihor”, a transmis comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. 

Doi morți, doi răniți „în stare critică”

În urma impactului puternic, două persoane au decedat la fața locului. Este vorba despre șoferul mașinii Peugeot, un bărbat în vârstă de 55 de ani, precum și de o femeie de 37 de ani, din Chiribiș, care era pasageră în primul autoturism, marca Volkswagen.

Totodată, șoferul Volkswagen-ului și un tânăr de 21 de ani, din municipiul Marghita, pasager în cel de-al doilea autoturism, au suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.

Dr. Adriana Bălan de la UPU SMURD le-a declarat jurnaliștilor duminică seara că cele două victime au ajuns la Spitalul Județean Oradea „în stare critică”. 
„Cei doi pacienți din accidentul rutier au sosit în stare critică. Unul dintre ei a suferit un politraumatism, un traumatism complet de bazin, și va rămâne internat în stare critică pe secția de Terapie Intensivă. Cel de-al doilea pacient, în vârstă de 21 de ani, a suferit un traumatism toracic închis și alte leziuni post-traumatice la nivelul membrelor superioare și inferioare”, a afirmat dr. Adriana Bălan.

(foto: ISU Crișana)

Șoferul care a cauzat accidentul, beat criță

„În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 36 de ani, care conducea primul autoturism, prezenta o concentrație alcoolică de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a mai transmis luni Alina Fărcuța. 

Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.


(video: România TV Oradea / Facebook)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!