Un tânăr în vârstă de 20 ani din comuna Tămăşeu, a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei de către părinţii săi, chiar înainte de intrarea în Anul Nou. Un echipaj medical de urgenţă s-a deplasat la faţa locului însă, din nefericire, n-au mai reuşit să-l salveze, fiind obligaţi să-i declare decesul.

Surse locale au declarat, pentru BIHOREANUL, că tânărul ar fi fost dependent de jocuri de noroc şi ar fi ameninţat în mai multe rânduri că îşi va lua viaţa atunci când rudele refuzau să-i susţină financiar viciul. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, apelul familiei tânărului a fost înregistrat vineri seară la ora 23.20 şi redirecţionat poliţiştilor de la Poliţia Rurală Biharia. "Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei. În prezent, în cauză nu există suspiciunea că tânărul ar fi fost victima vreunei infracțiuni", a explicat comisarul şef Alina Fărcuţa. 

Cercetările sunt continuate de Secţia 3 de Poliție Rurală Biharia sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.