Un copil în vârstă de nici 4 ani a murit, vineri, în urma unui accident rutier produs pe un drum secundar drumului judeţean 797, în localitatea bihoreană Sânnicolau Român. Din primele informaţii, băieţelul a fost izbit de un BMW al cărui şofer nu a mai reuşit să-l ocolească.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, accidentul rutier s-a produs în jurul orei 16.30. "Un minor de 4 ani, localnic, a fost accidentat de un autoturism, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări. Din nefericire, în urma impactului, copilul a suferit leziuni care i-au provocat decesul la faţa locului, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical", a declarat Alina Fărcuţa pentru BIHOREANUL.
Poliţiştii rutieri se află la faţa locului, iar cercetările sunt în derulare, pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Potrivit unor martori ai evenimentului, copilul a traversat strada fără să se asigure şi într-o zonă fără trecere de pietoni, după ce a ieşit dintr-un magazin alimentar.
"La faţa locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detaşamentului Salonta, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi cu un echipaj de paramedici. De asemenea, de la Detaşamentul 1 Oradea s-a deplasat un echipaj de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea" a declarat, pentru BIHOREANUL, Alina Butaci, sergent major în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.
UPDATE. Copilul a traversat strada prin loc nemarcat
În urma cercetărilor la faţa locului, poliţiştii rutieri au stabilit că băieţelul avea 3 ani şi 8 luni şi a traversat strada prin loc nemarcat în momentul în care a fost izbit de BMW condus de un localnic în vârstă de 22 ani.
"După impact, autoturismul a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate aflat pe partea dreaptă a sensului său de deplasare care s-a rupt în urma impactului", a explicat, vineri seară, pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa.
Cert este că, spune tot Fărcuţa, şoferul a fost testat de poliţişti şi nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan.
Cercetările în caz sunt continuate de poliţiştii din Salonta sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.