Descoperire șocantă, marți dimineață, într-un apartament din cartierul Nufărul din Oradea. Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost găsit împușcat, cu arma de vânătoare lângă el. Trupul neînsuflețit a fost descoperit chiar de soția sa.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, apelul la 112 a fost dat în jurul orei 10. Tragedia s-a petrecut într-un apartament de pe strada Morii. Bărbatul fusese singur acasă timp de câteva ore, cât soția sa fusese plecată. La întoarcere, femeia l-a găsit fără viață, cu arma lângă el.

La fața locului au ajuns de urgență un echipaj SMURD, polițiști specializați în arme și muniții, criminaliști din cadrul IPJ Bihor, precum și agenți de la Ordine Publică din Oradea.

Din păcate, echipajul medical nu a putut decât să constate decesul.

Primele verificări arată că bărbatul era deținător legal de arme. Anchetatorii nu au găsit indicii că ar fi fost vorba despre o infracțiune.

Vecinii bărbatului spun că vestea i-a șocat, descriindu-l ca „un om cumsecade”, cu „o super familie” și „doi copii cuminți”.

Potrivit acelorași surse, se pare că bărbatul ar fi trecut printr-o perioadă dificilă și ar fi suferit de depresie.

Cercetările în caz sunt coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!