O femeie în vârstă de 38 de ani a murit duminică după-amiază după ce a căzut de la etajul 9 al unui bloc de locuinţe din Oradea. Victima a căzut chiar în faţa intrării dintr-un bloc din cartierul Prima Oneştilor.

"La ora 14:33 am fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul 9 al unui bloc de pe strada Oneştilor din Oradea. La faţa locului au fost mobilizate două echipaje, un echipaj al Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea şi un echipaj de terapie intensivă SMURD Oradea, acesta din urmă efectuând manevre de resuscitare", a spus purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana, Camelia Roșca.

La faţa locului s-au aflat şi echipaje de poliţişti criminalişti, de ordine publică şi investigaţii criminale, care au început cercetările pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs tragedia.

"Poliţiştii de ordine publică orădeni, cei ai Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea și specialiști criminaliști s-au deplasat cu operativitate la faţa locului şi au identificat persoana respectivă ca fiind o femeie de 38 de ani, din Oradea", a transmis comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

Din nefericire, cu toate eforturile depuse în cadrul manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, femeia a fost declarată decedată la fața locului.

Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită prin necropsie, dar deocamdată nu există suspiciuni cu privire la faptul că femeia ar fi fost victima unei infracțiuni.

În schimb, oamenii legii bănuiesc că femeia s-a sinucis.

Polițiștii din Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurările tragice ale evenimentului.

UPDATE. S-a aruncat în gol

Victima tragediei era căsătorită şi avea un copil mic. Din cercetările făcute la faţa locului de poliţişti, femeia era suferindă de depresie şi ar mai fi avut tentative de suicid. Ea locuia împreună cu familia în blocul de pe strada Oneştilor, însă la un etaj inferior. Sâmbătă, la prânz, ea a urcat până la etajul 9 de unde, apoi, s-a aruncat în gol de pe casa scărilor.  Din nefericire, de această dată nu a mai putut fi salvată

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!