O femeie a murit, sâmbătă, într-un incendiu care i-a cuprins apartamentul situat la etajul 3 al unui bloc de pe strada Șelimbărului din Oradea. Pompierii au evacuat opt persoane de la etajele 3 și 4 ale imobilului, potrivit unei informări transmise de ISU Crișana, prin purtătoarea de cuvânt, locotenent-colonel Camelia Roșca.
Apelul care anunța incendiul a fost primit în dispeceratul ISU Crișana în jurul orei 11.50. La fața locului au fost trimise trei echipaje ale Detașamentului 2 Oradea, cu două autospeciale de stingere și una de lucru la înălțime, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bihor.
„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta deosebit de violent la nivelul întregului apartament, format din două camere, cu flacără deschisă și degajări masive de fum, iar etajele 3 și 4 ale imobilului erau inundate cu fum”, a transmis ISU Crișana.
Pompierii au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 10 minute, acționând în același timp pentru a împiedica extinderea flăcărilor la celelalte apartamente și la acoperișul blocului, se arată în aceeași informare.
„Din nefericire, în interiorul locuinței, pompierii au găsit-o pe proprietară decedată”, conform comunicatului transmis de lt. col. Roșca.
Concomitent cu operațiunile de stingere, pompierii au verificat locuințele de la etajele 3 și 4 și au evacuat opt persoane.
La ora transmiterii informării, pompierii acționau pentru înlăturarea efectelor incendiului și pentru stabilirea cauzei și a împrejurărilor în care acesta s-a produs.
(sursa video: Facebook / Oradea24.ro)
UPDATE: Victima avea 69 de ani. Polițiștii fac cercetări
Poliția Bihor a transmis ulterior că, în urma apelului la 112, „la fața locului s-au deplasat polițiștii de ordine publică și investigații criminale orădeni, precum și specialiști criminaliști, pentru efectuarea activităților specifice”.
În acest caz, continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Victima avea 69 de ani.