Un bărbat în vârstă de 75 de ani şi-a pierdut viaţa duminică dimineaţă, după ce i s-a făcut rău, chiar în cabina de votare din incinta secţiei 128 din comuna Burila Mare (judeţul Mehedinţi).
Bărbatul, domiciliat în localitate, a acuzat probleme de sănătate chiar în timpul procesul de vot.
„Astăzi, 18 mai, ora 09.50, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi a fost sesizat despre faptul că, la secţia de votare nr.128, din loc. Burila Mare, unui bărbat de 75 de ani, din aceeaşi localitate, care s-a prezentat pentru a-şi exercita dreptul la vot, i s-ar fi făcut rău în cabina de vot. La faţa locului s-au deplasat un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi şi poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Şimian (n.r. la care este arondată localitatea), în vederea acordării de îngrijiri medicale şi efectuarea de verificări”, se menţionează într-un comunicat al Centrului de Comunicare Judeţean Mehedinţi.
Pe timpul intervenţiei medicale, procesul de vot în cadrul secţiei a fost suspendat temporar.
„Procesul electoral a fost întrerupt pe timpul efectuării manevrelor de resuscitare, ulterior bărbatul fiind declarat decedat", se menţionează în comunicat.
După efectuarea primelor cercetări, corpul victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu certitudine a cauzei decesului.