După ce a participat, duminică, alături de fostul premier Emil Boc, la înmormântarea lui Antim Blaga, tatăl liderului PDL Vasile Blaga, preşedintele Traian Băsescu a declarat jurnaliştilor că a venit la slujbă pentru că "aşa e frumos".

"Aşa e frumos, şi el a venit când au murit părinţii mei, şi când a murit mama, şi când a murit tata. Ne ducem unii la alţii, că aşa-i viaţa, chiar dacă avem păreri politice puţin diferite. 21 de ani, cât am lucrat împreună, nu se şterg doar pentru că ai o părere diferită în politică", a declarat Băsescu, adăugând că slujba a fost impresionantă şi emoţionantă.

Iniţial, preşedintele Traian Băsescu nu a dorit să facă nicio declaraţie, dar ulterior, după ce a plecat de la casa familiei Blaga, şeful statului s-a oprit pentru un scurt moment cu jurnaliştii.

Totodată, liderul PDL, Vasile Blaga, a relatat BIHOREANULUI cum a decurs întâlnirea cu Traian Băsescu. "A venit la mine, mi-a strâns mâna, mi-a transmis condoleanţe şi apoi a spus (n.r. referindu-se la răposat) că este neschimbat, ca atunci când l-a cunocut", a declarat Blaga, care i-a mulţumit şefului statului pentru prezenţă.

Însoţit de primarul din Cluj Napoca, Emil Boc, preşedintele Traian Băsescu a venit, duminică, în Bihor, pentru a participa la slujba de înmormântare a tatălui şefului PDL, Vasile Blaga, din Petrileni.

După ceremonia din curtea familiei Blaga, când procesiunea funerară, la care au participat aproximativ 500 de oameni, s-a îndreptat spre cimitirul din Petrileni, Băsescu şi Boc au pornit spre Oradea, pe DN 76.

Prezenţa preşedintelui la ceremonie a fost surprinzătoare pentru unii, întrucât relaţiile dintre Blaga şi Băsescu s-au răcit în ultima perioadă.

Citeşte pe această temă şi articolul "Preşedintele Traian Băsescu şi fostul premier Emil Boc la înmormântarea tatălui preşedintelui PDL Vasile Blaga, la Petrileni (FOTO)"