Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Traian Bodea, care este şi preşedintele ALDE Bihor, a comentat marţi decizia prin care Tribunalul Bihor a constatat, vineri, că alegerile de astă-vară pentru desemnarea conducerii instituţiei au fost nelegale, afirmând că nu înţelege decizia, dar aceasta va fi respectată.

"S-a pronunţat instanţa în procesul intentat de colegii de la PNL, noi aşteptăm motivarea, având în vedere că am votat în cabine de vot şi eu consider că s-a respectat secretul votului. (...) Nu noi (n.r. – alianţa PSD, UDMR şi ALDE) am făcut scandal, dimpotrivă, noi aveam siguranţa că avem 18 voturi, şi de aceea nu noi am făcut circ", a spus Bodea, făcând referire la protestul consilierilor judeţeni liberali faţă de faptul că reprezentanţii celorlalte trei partide au votat la vedere, la masă, nu în cabina de vot.

Bodea a adăugat că "vom merge mai departe, pentru că noi, actuala conducere, ştim că şi în 2017, şi în 2018, şi în 2019, şi în 2020 tot noi vom avea mai mult decât 17 (n.r. – numărul consilierilor liberali), cu alte cuvinte avem o majoritate simplă, o majoritate la care ţinem, dorim să păstrăm această alianţă, dorim să dezvoltăm judeţul Bihor".

Şeful ALDE a afirmat că decizia Tribunalului "nu ne sperie", explicând că în cazul în care Curtea de Apel Oradea o va menţine, alianţa PSD-UDMR-ALDE nu are nicio problemă în a asigura voturile necesare realegerii aceloraşi persoane în fruntea CJ: "Dacă va fi nevoie vom face încă o dată alegerile. Suntem 18, ţinem la această majoritate şi ţinem să facem echipă până în 2020. (...) Cu siguranţă vor fi alese aceleaşi persoane, acelaşi preşedinte şi aceiaşi vicepreşedinţi".

Liderul ALDE a afirmat că relaţia dintre cele trei formaţiuni este de perfectă colaborare, cum nu a mai fost niciodată în trecut: "Este pentru prima oară când la Consiliul Judeţean este o alianţă din trei partide care funcţionează, vicepreşedinţii au atribuţii. Două mandate, cât a fost PNL, Consiliul Judeţean era condus strict de preşedinte, ceea ce nu se întâmplă acum. Eu îl apreciez foarte mult pe domnul preşedinte Pasztor şi pe colegul vicepreşedinte Mang pentru modul de colaborare".

Întrebat dacă, în cazul în care Curtea de Apel va menţine decizia Tribunalului obligând, astfel, CJ să reia alegerile, va participa la negocieri prin care eventual PNL să convingă ALDE să treacă de partea sa, Bodea a exclus sec, dar ferm, asemenea ipoteză. "Am participat anul trecut la negocieri cu PNL, nu mai avem ce să negociem până în 2020".