A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgraţie, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Şi în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai uşor să tragi un asfalt peste şine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
În timp ce tramvaiul se extindea de la Gară la Piaţa Rogerius, de acolo la podul CFR şi mai apoi în Parcul Industrial, în Velenţa a dispărut, fragmentând o atât de necesară axă Est-Vest. Şi acolo unde tramvaiul nu ajunge, parcă şi cartierele sunt izolate de restul oraşului.
Pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele, adică după 1960, să ştiţi că exista o linie de tramvai şi pe strada Ştefan cel Mare, care ajungea în Episcopia. Cât de utilă ar fi o asemenea cale acum, când locatarii blocurilor din zonă sunt transportaţi doar cu câteva autobuze!
Edili se plâng că numărul călătorilor pe transportul în comun este destul de redus comparativ cu populaţia oraşului. Dar orădenii nu din lene preferă maşina în locul tramvaiului. Ci din pragmatism. Dacă merg şi automobile şi tramvaie pe aceeaşi tramă stradală, n-ai niciun gheşeft să te plimbi cu tramvaiul, că ajungi la fel de târziu la destinaţie.
Doar liniile dedicate tramvaiului, după metoda unui metrou uşor, ar face mai atractiv acest mijloc de locomoţie. Din păcate, văd că şi acolo unde s-ar putea recurge la acest sistem, Primăria preferă, cum a făcut pe proaspăt reabilitatul bulevard Decebal, să facă gâtuiri în carosabil pentru câteva amărâte de locuri de parcare.
Abia când vor ajunge la destinaţie cu tramvaiul de două ori mai repede decât cu maşina, concetăţenii noştri vor renunţa la volan, şi mai ales dacă liniile vor fi extinse şi în cartierele neglijate.