Tramvaiele nu circulă sâmbătă pe Bulevardul Decebal, iar traficul călătorilor a fost preluat cu autobuzele liniei T8 care folosesc stațiile marcate în acest sens.

După cum BIHOREANUL a mai scris, OTL a programat în perioada 25-30 septembrie lucrări de reabilitare a liniei de tramvai pe tronsonul delimitat de Parcul Olosig şi Biserica Emanuel. Dacă în cursul săptămânii circulaţia a fost sistată doar în intervalul orar 22 – 24, sâmbătă traficul a fost oprit integral.

Circulația tramvaielor se va relua cu program normal începând de duminică, de la ora 5:15.

"Trecerea garniturilor provoacă crăpături şi gropi în jurul liniei. În ultimele zile, în zona Decebal s-au executat frezări ale asfaltului de lângă liniile de tramvai. Ulterior, această suprafaţă se va asfalta la loc, iar pe lângă liniile de tramvai se va aplica un strat de 10-15 centimetri de bandă elastică, cu rol de a preveni apariţia acestor fisuri", a explicat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Florin Birta.

Măsura are ca scop creşterea confortului participanţilor la trafic şi a siguranţei rutiere.

Un program de 11,6 milioane lei

Potrivit municipalităţii orădene, liniile de tramvai urmează să fie reabilitate cu bandă elastică printr-un program multianual în valoare 11,6 milioane lei, cu TVA inclus.

În cursul acestui an a intrat în lucru calea de rulare din zona Bulevardului Decebal şi altele, pentru suma de 3,3 milioane lei, diferenţa urmând să fie folosită în 2024. În cadrul operaţiunii se va folosi un cordon elastic, din mastic rezistent la vibraţii, şocuri termice şi mecanice, care va fi aplicat între linia de tramvai şi asfalt.

În maxim doi ani, toate zonele din municipiul Oradea, unde linia de tramvai se suprapune cu carosabilul, vor beneficia de această metodă nouă, care va arăta mult mai bine şi va crea un aspect mai bun al asfaltului", a spus Birta.

Din totalul liniilor de tramvai din Oradea, cu o lungime de 42,8 kilometri, OTL are în vedere modernizarea a circa 6,3 kilometri de cale de rulare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!