Inspectorii Poliţiei Locale, ai Primăriei şi ai Direcţiei de Cultură îşi pot preda liniştiţi legitimaţiile. Sub nasul lor, în buricul târgului, patronii holdingului Transilvania modifică deja de două luni, în secret şi fără nicio autorizaţie, parterul sediului din strada Teatrului 2, monument istoric aflat sub protecţia legii.

Incompetenţa autorităţilor locale, altfel neîndurătoare cu orădenii de rând, a culminat vinerea trecută, când agenţii Poliţiei Locale au fost împiedicaţi de angajaţii fraţilor Micula nu doar să facă un control, cum ar fi normal, ci până şi să depună o adresă prin care cereau programarea unei vizite pentru săptămâna aceasta!

Lucrări cu fereală

06_Ioan_Micula_bihoreanul.jpgReamenajarea a demarat undeva la începutul anului. Nimeni nu ştie când, pentru că intervenţiile la clădirea monument se fac în spatele unor panouri puse în geamuri, iar proprietarii n-au cerut niciodată autorizaţie de construire! Neoficial, se ştie că muncitorii lucrează pe brânci pentru ca restaurantul să fie reamenajat până în iulie, când magnatul Ioan Micula (foto) îşi mărită fiica mai mare, Olivia, absolventă a unei facultăţi economice din Londra.

Lucrările se fac în secret până şi faţă de angajaţii firmei. Pereţii au fost acoperiţi cu plase, iar salariaţilor le este interzis să privească în spatele lor, sub ameninţarea concedierii. Neoficial, reamenajarea spaţiului implică lucrări de recompartimentare, astfel încât acesta să îşi dubleze capacitatea la 400 de persoane, dezafectarea liftului şi scărilor, înlocuirea tencuielilor, a lambriurilor, "împrospătarea" ornamentelor ş.a. Oficial, nu se cunoaşte nimic...

Sancţionaţi cu... discuţii

06_Lucian_Silaghi_bihoreanul.jpgDirecţia de Cultură şi Patrimoniu, instituţia obligată de lege să supervizeze lucrările făcute la clădirile monument, nu ştie despre acestea decât că sunt neautorizate. Directorul Lucian Silaghi (foto) spune că a aflat de şantier în februarie, din BIHOREANUL, a cerut firmei să intre în legalitate, dar nu a primit nici acum un răspuns oficial. "Am trimis pe 18 februarie firmei Transilvania o adresă prin care anunţam că există suspiciunea demarării unor lucrări şi, fiind vorba de un imobil monument istoric, orice intervenţie se poate face doar cu avizul Direcţiei şi numai cu specialişti atestaţi". Directorul a trimis, spre ştiinţă, aceeaşi adresă Primăriei, Instituţiei Arhitectului Şef, Inspectoratului în Construcţii şi Fundaţiei pentru Protecţia Monumentelor.

Până în prezent, la Direcţia de Cultură s-au depus doar câteva simulări cu privire la modul în care va arata la final parterul clădirii, din care rezultă că proprietarii îşi doresc "eliminarea amenajărilor parazitare din anii 1975, 1987 şi 2005". Nici vorbă de proiect. "Am avut mai multe discuţii cu reprezentanţii companiei, în care am insistat asupra faptului că dacă nu intră în legalitate până săptămâna aceasta, riscă amenzi. Să sperăm că nu se va ajunge acolo", spune împăciuitorul Silaghi. Şi nu e singurul...

Poliţişti puşi pe fugă

La două luni de la deschiderea şantierului, nici Primăria, nici Arhitectul Şef, nici Poliţia Locală n-au avut curaj să întrebe de lucrările neautorizate din restaurantul Transilvania. "Până acum proprietarii spaţiului au obţinut doar certificatul de urbanism pentru compartimentări interioare cu condiţia să nu afecteze structura de rezistenţă, dar nu au făcut niciun demers pentru obţinerea autorizaţiei de construire", spune Lucia Iacob, şeful Serviciului Autorizări din Primărie.

Deşi informată încă din februarie despre şantierul ilegal, Poliţia Locală a luat prima măsură abia vinerea trecută, când a trimis o echipă la faţa locului. Extrem de exigenţi cu orădenii de rând - fie ei proprietari somaţi să semneze contracte de deratizare cu Romprest sau deţinători de panouri publicitare ce nu sunt pe placul poliţiştilor -, agenţii de teren s-au înmuiat în faţa angajaţilor magnaţilor de la Rieni. Nici măcar nu au putut intra în spaţiul în care muncitorii lucrau neautorizat. Nu că ar fi vrut!

"Poliţiştii locali au dus vineri o adresă prin care anunţau că urmează să facem marţi un control la faţa locului. Persoana care era la sediul firmei a refuzat să preia documentul, aşa că acesta a fost trimis prin poştă, iar vizita a fost reprogramată pentru joi", spune Iacob. Rămâne de văzut dacă reprezentanţii municipalităţii vor fi şi primiţi în control. Sau vor fi trimişi, mai ştii, la ABC-ul din colţ, după ţigări şi Frutti Fresh...


CU MĂNUŞI
"Nu puteam sparge uşa!"

Monument istoric de categoria B, clădirea fostului Hotel Pannonia, rebotezată ulterior Transilvania, face parte din Ansamblul Urban "Centrul Istoric Oradea". Construit în perioada 1903-1904 după planurile arhitectului Guttman Jozsef, în stil eclectic cu puternice amprente secession, imobilul serveşte drept sediu grupului de firme Transilvania încă anii '90, având la parter destinaţia de restaurant. Aflat sub protecţia Legii 422/2001, monumentul nu poate suporta nicio intervenţie decât cu aprobarea Comisiei Zonale pentru Protecţia Monumentelor, sub semnătura unui arhitect autorizat de Ministerul Culturii şi cu specialişti agreaţi de Direcţia de Cultură. Sancţiunile pornesc de la 5.000 lei şi pot ajunge până la condamnări penale, în funcţie de gravitatea faptei.

În acest context, atitudinea obedientă a autorităţilor este evidentă. Până şi primarul Ilie Bolojan, care şi-a făcut un renume de dur, înclină spre o atitudine împăciuitoare. "Trebuie să înţelegem că, deşi monument, imobilul este totuşi proprietate privată. Poliţia Locală nu putea sparge uşa pe muncitori şi să filmeze ce se întâmplă acolo. Dar dacă proprietarii au încălcat legea sau vor obstrucţiona sub orice formă controlul de joi, vor fi amendaţi ca oricine altcineva", declară edilul.