În plină iarnă, locuitorii regiunii separatiste Transnistria au rămas fără apă caldă și căldură în locuințe, după ce furnizarea de gaz rusesc prin Ucraina a fost întreruptă în prima zi a anului 2025. Cele două țări aflate în conflict aveau un acord de tranzit care acum a expirat.

„Nu există căldură sau apă caldă”, a declarat telefonic un angajat al companiei locale de energie Tirasteploenergo, din Tiraspol, principalul oraș al regiunii. Acesta a spus că nu știe cât va dura această situație, relatează The Guardian, potrivit stirileprotv.ro.

Transnistria este o regiune pro-rusă care s-a desprins de restul Moldovei după prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991. 

Compania de energie din această regiune a anunțat că anumite instituții, cum sunt spitalele, sunt exceptate de la întreruperea de încălzire. În schimb, cetățenii au rămas în frig și li se recomandă să se îmbrace gros, să adune membrii familiei într-o singură cameră, să atârne pături sau perdele groase peste ferestre și ușile balcoanelor și să folosească radiatoare electrice.

„Este interzisă utilizarea aragazelor pe gaz sau electrice pentru încălzirea apartamentului. Acest lucru poate duce la tragedii”, se arată într-un mesaj al Tirasteploenergo.

Operatorul de gaze ucrainean a anunțat că acordul între GTSOU și Gazprom pentru punctele de interconectare fizică dintre sistemele de transport al gazelor din Ucraina şi Rusia, în vigoare din 30 ianuarie 2019, a expirat pe 1 ianuarie 2025, la ora 7.

„În consecinţă, transportul gazelor naturale de la punctul de intrare Sudzha de la graniţa de est a Ucrainei până la punctele de ieşire de la graniţele de vest şi sud a încetat. Operatorul GTS din Ucraina şi-a informat partenerii internaţionali în conformitate cu procedura stabilită”, se mai spune în comunicat.

„Am oprit tranzitul de gaze ruseşti. Acesta este un eveniment istoric. Rusia îşi pierde pieţele, va suferi pierderi financiare. Europa a luat deja decizia de a renunţa la gazul rusesc”, a declarat și ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, citat de Reuters.

De asemenea, Gazprom a transmis că, „din cauza refuzului repetat şi clar exprimat al părţii ucrainene de a reînnoi aceste acorduri, Gazprom a fost privat de capacitatea tehnică şi legală de a livra gaz via teritoriul Ucrainei de la 1 ianuarie 2025”.

În contextul acestei crize, Republica Moldova a demarat un program de economisire a energiei electrice în instituțiile publice. Republica Moldova îşi asigură necesarul de energie electrică din producţie proprie, dar peste jumătate din necesar provine din importuri din România, conform News.ro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!