După ce miercuri dimineaţă, chiar de la ora 6,45, decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie, Gheorghe Bumbu, a extras subiectele şi a stabilit prin tragere la sorţi componenţa comisiei de corectare şi, respectiv, a comisiei de soluţionare a contestaţiilor pentru admiterea în anul I de studii, în faţa presei orădene, joi dimineaţă demonstraţia de transparenţă a fost finalizată în partea sa cea mai importantă.

Tot în faţa reprezentanţilor presei locale, membrii comisiei de organizare a examenului de admitere au prezentat felul în care au fost notate lucrările, de către doi profesori, restul operaţiunilor făcându-se automat, pentru diminuarea cu maximum posibil a oricăror urme de subiectivism şi a probabilităţilor de ivire a unor erori.

Astfel, cele două note acordate pentru fiecare lucrare au fost introduse în calculator, pentru obţinerea automată a mediei, după care aceasta a fost consemnată pe colţul din dreapta sus al lucrării, sub semnătura decanului. Abia după această operaţiune a fost desfăcut colţul din dreapta sus al primei pagini a fiecărei lucrări, aflându-se în acest fel numele candidatului, iar apoi datele au fost introduse în calculator care, cu ajutorul unui program, stabileşte automat clasamentul, în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute de candidaţi.

"Am instituit aceste proceduri şi am invitat presa la aceste momente nu pentru că suntem doritori de publicitate, ci pentru că prin intermediul presei candidaţii se pot convinge de corectitudinea examenului de admitere, din care încercăm să eliminăm cât de mult putem atât subiectivismul, cât şi erorile care pot interveni în calcularea mediilor şi stabilirea clasamentului", a declarat decanul FMF, Gheorghe Bumbu.

La Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii din Oradea s-au înscris anul acesta 742 de candidaţi, din care 178 la specializarea Medicină Generală. Potrivit conducerii facultăţii, şase candidaţi (din care doi străini) au fost eliminaţi din examen, din cauza unor tentative de fraudă.

Anul acesta, FMF a oferit 239 de locuri cu taxă şi 201 bugetate. Afişarea rezultatelor concursului de admitere este programată să se facă joi, la ora 16.00, contestaţiile urmând să fie înregistrate în termen de 48 de ore după afişare.