Un număr de 70 de transportatori de marfă sau de persoane au fost sancţionaţi în cursul zilei de miercuri, în timpul acţiunilor desfăşurate de poliţiştii rutieri pe şoselele din Bihor, toate amenzile fiind pentru aceeaşi problemă: nu au respectat pauzele și perioadele de odihnă.

Informaţia a fost făcută publică printr-un comunicat transmis joi de reprezentanţii Poliţiei Bihor, în care se arată că acţiunile au fost derulate de poliţiştii rutieri şi de ordine publică din Bihor, cu scopul de a combate şofatul sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, viteza excesivă sau neadaptată, depăşirile neregulamentare, principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

În timpul patrulărilor, poliţiştii au aplicat în total 113 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 74.775 de lei, dintre care 70 au fost pentru nerespectarea legislației privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto.

De asemenea, 16 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 14 au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, trei sancțiuni au fost pentru folosirea telefonului mobil la volan fără un sistem de tip „mâini libere”, una pentru neacordarea priorității de trecere a vehiculelor, o alta a fost pentru lipsa ITP, iar opt sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere. Totodată, polițiștii au reținut patru permise de conducere și trei certificate de înmatriculare.

Poliţiştii Serviciului Rutier Bihor reamintesc şoferilor că, potrivit noilor reglementări legale, cei care provoacă accidente rutiere mortale în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor, cu permisul suspendat sau fără permis riscă pedepse de închisoare cu executare, căci legislaţia rutieră nu mai permite suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în astfel de situaţii. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!