Tribunalul Bihor a emis, miercuri, mandate de arestare preventivă pe numele a trei dintre cele cinci persoane reţinute marţi seara de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor şi suspectate că fac parte dintr-o grupare profilată pe fraude intracomunitare cu legume şi fructe, care a provocat un prejudiciu de aproape 3 milioane lei.

Mircea Hadade, 53 ani, Jozsef Lintmayer, 36 ani, şi Edmond Romeo Maghiari, 38 ani, au fost arestaţi pentru 29 de zile. În cazul lui Sebastian Eugen Fotă, 36 ani, magistraţii Tribunalului Bihor au dispus cercetarea în stare de libertate, bărbatul având interdicţia de a părăsi localitatea pentru următoarele 30 de zile.

Loredana Maria Zamăr, 31 ani, cea de a cincea persoană reţinută marţi, a fost pusă în libertate după o zi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cei care coordonează ancheta în caz. Anchetatorii au dispus, în schimb, miercuri, reţinerea pentru 24 ore a soţului ei, Adrian Zamăr, fiul lui Constantin Zamă, fost poliţist la Serviciul de Investigare  a Fraudelor, în prezent pensionar.

Din ancheta poliţiştilor reiese că firma administrată de soţii Zamăr, AZ General SRL Sântandrei a fost beneficiara întregului circuit evazionist derulat prin intermediul unor societăţi fantomă interpuse.

Din grupare făceau parte cel puţin nouă persoane, identificate până în prezent de poliţişti. Pe lângă cele cinci reţinute marţi, alţi doi orădeni, Ioan Emil Kitieszku, 60 ani, şi Ovidiu Romulus Asandei sunt cercetaţi în libertate pentru complicitate la evaziune fiscală. De asemenea, alţi doi cetăţeni ungari, Matyas Zoltan şi Varga Nikolet, ambii de 30 ani, sunt anchetaţi în libertate pentru evaziune fiscală.

„Persoanele anchetate, reprezentanţi ai cinci societăţi comerciale cu sediile în Oradea şi în localităţile bihorene Botean şi Sântandrei, sunt suspectaţi că, în perioada 2010-2011, au adus prejudicii însemnate bugetului consolidat al statului, prin sustragerea de la plata TVA şi a impozitului pe profit", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

Achiziţiile intracomunitare erau finanţate de firma soţilor Adrian şi Loredana Zamăr, care  alimentau conturile societăţilor fantomă, produsele achiziţionate fiind ulterior comercializate pe teritoriul României, fără ca impozitele şi taxele aferente acestor tranzacţii să fie achitate bugetului de stat.

După mai multe luni de supraveghere, marţi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au organizat o acţiune în forţă menită să destrame gruparea. Au fost organizate  25 de percheziţii la domiciliile suspecţilor sau ale persoanelor din anturajul acestora, precum şi la sediile sociale ale societăţilor implicate în fraudă.

„În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate sisteme informatice, generatoare de coduri pentru plăţi internet - banking, carduri bancare, precum şi evidenţe contabile", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Prejudiciului provocat bugetului de stat depăşeşte 2.500.000 lei, din care, peste 1.600.000 lei au fost transferaţi de suspecţi în contul uneia din societăţile implicate, cu sediul în Botean, bani retraşi ulterior de aceştia din contul bancar al societăţii.

Pentru a recupera paguba, poliţiştii au înaintat către 20 de instituţii bancare din Oradea, ordonanţe de aplicare a măsurii popririi asupra oricărui cont deschis de către suspecţi.

„De asemenea, urmează să fie identificate şi indisponibilizate bunurile mobile şi imobile deţinute de suspecţi, până la concurenţa prejudiciului provocat bugetului de stat", a mai arătat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.