Trei bărbaţi din Oradea au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă, într-un dosar al procurorilor DIICOT Oradea, care susţin că aceştia au determinat un adolescent de 15 ani să întreţină acte sexuale cu un bărbat, au înregistrat întâlnirea şi, apoi, l-au şantajat pe acesta din urmă.

Cei trei reținuți sunt Kroll Rudolf, Gergely Gabor şi Lakatoş Cornel. În dosar mai este cercetat şi un bărbat din Mureş, acuzat de complicitate la şantaj. 

Cei trei orădeni au fost reţinuţi joi, pentru 24 ore, în urma a două percheziţii domiciliare realizate în Oradea şi în judeţul Mureş, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din Poliţia Bihor şi suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.

Cercetările în caz se fac pentru acuzaţii de trafic de minori, pornografie infantilă și șantaj. Potrivit unor informări transmise de DIICOT şi Poliţia Bihor, minorul, care este instituţionalizat într-un centru al DGASPC Bihor, a fost racolat de doi bărbaţi în martie 2023, iar un al treilea l-a adăpostit într-un apartament din Oradea.

„Cei trei au determinat minorul ca, în schimbul unei sume de bani, să întreţină relaţii sexuale cu o persoană de acelaşi sex, în scopul producerii de materiale cu caracter pornografic", se arată în comunicatul DIICOT.

Ulterior, filmuleţul astfel creat a fost editat şi folosit de "producători" în scopul şantajării partenerului de sex al minorului, căruia i s-a cerut o sumă de bani în euro, pentru ca imaginile să nu fie făcute publice.

UPDATE. Trimişi după gratii

Tribunalul Bihor a admis propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii DIICOT Oradea pe numele celor trei orădeni şi a dispus să fie trimişi după gratii pentru câte 30 zile. Potrivit portalului instanţei, Kroll Rudolf este acuzat de trafic de minori, pornografie infantilă, atât sub forma producerii de materiale pornografice cu minori, cât şi pentru deţinere, stocare şi distribuire de astfel de materiale. Pentru Gergely Gabor Levente şi Lakatoş Cornel s-au reţinut acuzaţiile de trafic de monori, pornografie infantilă sub borma producerii de materiale pornografice şi şantaj.

Soluţia instanţei mai poate fi contestată în termen de 48 ore de la comunicare iar în acest caz, verdictul final îl va pronunţa Curtea de Apel Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!