Preotul regizor Ciprian Mega este tot mai izolat în conflictul deschis cu conducerea Episcopiei Ortodoxe a Oradiei. Toți preoții care oficiau alături de el în Biserica Sfântul Spiridon din cartierul Rogerius au fost chemați la Episcopie și mustrați de episcopul Sofronie Drincec pentru că s-au alăturat unui rebel.

Majoritatea dintre ei și-au cerut, pe rând, mutarea la alte biserici, pentru a nu fi atrași în scandal conștienți că riscă să fie caterisiți dacă slujesc în continuare cu Mega...

Părintele Tudor Matei, care a slujit și în fosta biserică de lemn, i-a cerut în ianuarie lui Sofronie să fie mutat la un alt lăcaș de cult, iar acum slujește la catedrala episcopală din centrul civic.

Preotul Darius Helaș, un apropiat al lui Mega, a solicitat la începutul lunii martie, după un pelerinaj la Muntele Athos, să fie alocat altei biserici, urmând să revină la altar cel mai probabil după Sfintele Paști.

La rândul său, preotul Cristian Hulber, aparținând de Protopopiatul Beiuș, care și-a găsit adăpost la Mega după ce a tot schimbat pe parohii, a fost chemat și el în fața conducerii Episcopiei. Preotul a fost îndemnat să părăsească biserica din Rogerius, unde nu era arondat oficial, sub riscul caterisirii pentru că ar fi slujit alături de părintele incomod. Doar că acesta nu s-a conformat.

Ba mai mult, duminica trecută, când Adunarea Parohială a Bisericii Sfântul Spiridon a anunțat că se rupe de Episcopia Ortodoxă a Oradiei, Mega anunța că preotul Hulber, care a fost „umilit și persecutat de Episcopul Oradiei”, va sluji „în mod permanent” alături de el.

După cum se știe, în mod oficial, Mega a fost oprit de la slujire până pe 3 aprilie, când urmează să fie prezentat tribunalului bisericesc. El a cerut săptămâna trecută în mod public sprijinul Prea Fericitului Daniel, care să îi fie apărător. Conform înțelepciunii populare, însă, până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!