Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Bihor, subinspectorul Cătălin Simuţ a anunţat, luni, prinderea a trei grupuri formate din 10 migranţi care au încercat să iasă ilegal din România.

Primul caz s-a înregistrat la Sectorul Poliţiei de Frontieră (SPF) Valea lui Mihai, unde doi cetăţeni georgieni au fost prinşi în timp ce încercau să iasă din ţară pe jos, folosindu-se de o hartă turistică.

"Cei doi bărbaţi au călătorit cu diverse mijloace de transport până în apropierea localitătii Săcueni Bihor, unde au coborât şi s-au deplasat pe jos, folosind o hartă turistică, prin zone acoperite circa 20 de kilometri până când au fost prinşi, vineri, de o patrulă a Politiei de Frontieră", a declarat Simuţ.

O zi mai târziu, poliţiştii din SPF Borş au reţinut un grup de 4 cetăţeni din Pakistan care încercau să iasă tot pe frontiera verde. "Cei patru cetateni din Pakistan au călătorit împreună cu trenul până în Oradea, iar de aici cu un taxi până în apropiere de localitatea Borş, ulterior deplasându-se pe jos până în apropierea frontierei unde au fost retinuţi", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră.

Tot în cursul zilei de sâmbătă, poliţiştii SPF Borş au prins pe frontiera verde şi un grup de 4 armeni care intenţionau să iasă fraudulos din România. În urma verificărilor
În urma verificărilor, poliţiştii au descoperit faptul că cei patru armeni au intrat legal în România în cursul săptămânii trecute, cu avionul, prin PTF Aeroport Henry Coandă şi s-au deplasat până la Oradea cu trenul, având intenţia de a ajunge ilegal în Austria.

"Din Oradea, armenii au călătorit cu un taxi până în localitatea Santăul Mare, limitrofă frontierei, de unde au pornit pe jos spre graniţă, fiind prinşi la circa 300 metri de aceasta", a mai spus Simuţ.

Cele 10 persoane sunt cercetate pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a României.