Un cetăţean italian a ajuns, miercuri, la spital, în urma unui accident în lanţ produs, pe DN1, lângă o insulă de calmare a traficului unde se efectuau lucrări semnalizate iar circulaţia era dirijată de muncitori.
Bărbatul, aflat la volanul unui Seat, se îndrepta spre Oradea şi a oprit în spatele coloanei care aşteptau semnalul constructorilor pentru a putea continua drumul.
Câteva secunde mai târziu, maşina i-a fost izbită din spate de un Volkswagen, condus de un tânăr în vârstă de 20 ani din Aştileu, şi proiectată într-un Citroen oprit în faţa sa, de unde, apoi, a fost aruncată în şanţ.
În urma accidentului, italianul a ajuns la spital cu leziuni uşoare, iar tânărul din Aştileu s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală.
„Din verificările efectuate de poliţiştii rutieri, acesta nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în timpul deplasării”, a explicat ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor, agentul principal Ioana Lascău.
Cercetările sunt continuate de ofiţerii Serviciului Poliţie Rutieră Bihor.