Trăgătorii Clubului Sportiv Redpoint Oradea s-au întors cu trei medalii de argint de la întrecerile Cupei Casei Regale de la Predeal, un trofeu foarte disputat de toate cluburile de tir cu arcul din România.

Desfăşurată în perioada 25-26 mai, la Predeal, competiția a reunit la start circa 120 de sportivi, de la 22 de cluburi din toată ţara.

Concursul a fost unul dificil, datorită nivelului ridicat de pregătire al majorităţii sportivilor. Cei trei arcaşi ai C.S. Redpoint au obţinut câte o medalie de argint fiecare.

Astfel, la compound, Alexandra Oanea (foto principală) a tras cel mai bun rezultat al ei de până acum, 622 de puncte, situându-se pe locul 2, după prima clasată Erdely Stana (SCM Deva), iar Sergiu Pallag (foto jos) - 631 de puncte.

La divizia de olimpic, Lucian Suciu (foto jos) a reuşit să-l egaleze în finală pe Cosmin Frai (CSM Iaşi), fiind învins doar la ultima săgeată şi urcând pe podium pe locul II.  

Premianţii au fost răsplătiţi cu diplome şi trofee de către Alteţa Sa Regală Principesa Sofia.

Pe de altă parte, săptămâna aceasta, sportiva Mara Mihociu de la Redpoint Oradea a plecat la Cupa Veronica de la Kamnik, în Slovenia, împreună cu lotul naţional al României.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!