Sportivii de la ACS Olimpikus Oradea au obținut trei clasări pe podium la cea de-a treia ediție a Turneului Internațional de judo pentru copii „Shaosha Cup”, desfășurat în perioada 2–4 octombrie, la Bacău.
Clubul orădean a participat la competiție cu cinci judoka, evenimentul reunind aproximativ 700 de copii din România, Ungaria, Republica Moldova, Ucraina și Turcia.
Cele mai bune rezultate pentru ACS Olimpikus Oradea au fost obținute de Pakot Mark, Begher Marc și Orban Mihai.
La categoria U12, Pakot Mark a câștigat medalia de aur, impunându-se la categoria de greutate 46 de kilograme. Tot la U12, Begher Marc a încheiat competiția pe locul al doilea, la categoria 38 de kilograme.
O altă clasare pe podium a fost reușită de Orban Mihai, la categoria U10. Acesta a obținut medalia de bronz, la categoria +42 de kilograme.
Aproape de podium s-a aflat și Bogdan Spinu, care a încheiat competiția pe locul al V-lea. Pentru Pelea Rareș, participarea la turneul de la Bacău a reprezentat o experiență importantă.
Competiția s-a desfășurat în Sala Sporturilor din Bacău și face parte din calendarul competițional al Federației Române de Judo. Cea de-a treia ediție a „Shaosha Cup” a fost organizată de CS „Shaosha” Bacău, cu sprijinul Consiliului Județean și al CSM Bacău.
Reprezentanții ACS Olimpikus Oradea îi felicită pe toți sportivii participanți pentru evoluțiile de la Bacău și le doresc mult succes în competițiile următoare.