În Poiana Braşov s-a desfăşurat în weeked cel mai probabil ultima competiţie naţională din 2020 la judo, respectiv Finala Campionatului Naţional de Judo pentru Juniori III (sportivi sub 16 ani), unde judoka orădeni au reuşit să obţină trei medalii. 

Întrecerile s-au desfăşurat în Sala Nato a Hotelului Piatra Mare din Poiana Braşov, cu respectarea tuturor măsurilor de precauţie şi prevenţie împotriva îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2.

La această finală, judoul orădean a fost reprezentat de tinerii sportivi de la LPS CSS Bihorul, care a aliniat şapte sportivi, şi CS Crişul, club care a participat cu două sportive.

Performera delegaţiei a fost Iasmina Gyoker, de la CS Crişul care, în limitele categoriei 70 kg, a devenit campioană naţională.

După cum a precizat antrenorul Emil Morar (LPS), rezultatele obţinute de judoka orădeni, "sunt destul de bune şi dătătoare de speranţe pentru viitor, în ciuda unor absenţe importante din rândurile tinerilor sportivi".

Judoka de la LPS Bihorul Oradea, pregătiţi de profesorii Olimpia Ianc şi Alexandru Goncearenco, au reuşit să obţină următoarele clasări şi medalii:

- Locul II, medalie de argint şi titlul de vicecampion naţional, pentru Raul Bodea, la categoria 73 kg;

- Locul III şi medalie de bronz, pentru Bianca Popa, la categoria 57 kg;

- Locul V pentru David Popa (la categoria 60 kg) şi Cosmin Albuţ (la categoria 81 kg).

La rândul lor, fetele de la CS Crişul Oradea, pregătite de profesoarele Olimpia Ianc şi Ioana Hanas, s-au întors din Poiana Brașov cu următoarele rezultate:

- Locul I, medalie de aur şi campioană naţională, Iasmina Gyoker, la categorie 70 kg;

- Locul V pentru Roxana Cozma, în cadrul categoriei 57 kg.