Procurorii DNA Oradea au făcut trei noi reţineri în dosarul "vaccinărilor la chiuvetă" de la Centrul Petea, o asistentă medicală a DSP Satu Mare şi încă două persoane fizice fiind ridicate pentru 24 de ore.

Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al DNA, asistentul medical Barta Patricia Diana, de la Direcţia de Sănătate Satu Mare, şi cele două persoane fără calitate specială, toţi din judeţul Satu Mare, au fost inculpate pentru complicitate la luare de mită, la fals intelectual şi la fals informatic, toate în formă continuată.

"Cei trei suspecţi figurează între persoanele care ar fi intermediat legătura dintre asistentele medicale şi registratorii din centrul de vaccinare Petea implicaţi în eliberarea certificatelor false de vaccinare şi cei interesaţi de obţinerea acelor certificate false", au transmis procurorii.

Concret, cei trei ar fi identificat persoane care doreau să obţină adeverinţe de vaccinare fără a le fi administrată doza de vaccin, cerând şi primind în schimb sume de bani (250 -300 euro). Banii le erau transmişi asistenţilor medicali din cadrul Centrului de vaccinare Petea implicaţi în afacere, iar o parte li se "întorceau" intermediarilor drept recompensă pentru "serviciile" prestate.

Anchetatorii susţin că cercetările vizează perioada 8 septembrie - 2 noiembrie 2021, când la Centrul de vaccinare Petea figurează în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV) un număr de 5.495 de persoane ca fiind vaccinate. "Din analiza datelor au rezultat suspiciuni că peste 3.500 de persoane fie nu ar fi fost fizic în centrul de vaccinare, ori au fost, dar nu ar fi primit efectiv doza de vaccin", dezvăluie documentul.

Cele trei persoane vor fi prezentate, joi, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Satu Mare, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, asemenea celor cinci inculpaţi încătuşaţi cu o săptămână mai devreme în acelaşi dosar: Daniela-Ioana Hoblea, asistent medical în cadrul centrului de vaccinare Petea, Marc Ilieş şi Horea Buriceanu, registratori ai aceluiaşi centru, Katalina Boros, femeie de serviciu, şi Voichiţa-Camelia Sim, cea din urmă asistent medical la Direcţia de Sănătate Publică Bihor.

Şpăgi de "top"

Încă de atunci, sursele BIHOREANULUI arătau că la Centrul de Vaccinare Petea s-au emis peste 3.000 de adeverinţe de vaccinare în baza cărora beneficiarii - din Bihor, Satu Mare, dar şi judeţele învecinate - au primit certificate de vaccinare anti-Covid, fără să fi primit efectiv doza de vaccin.

Cei mai mulţi beneficiari nici măcar nu mergeau la Petea, trimiţând poze cu actele de identitate prin aplicaţii telefonice. Datele ajungeau la Hoblea, Ilieş şi Buriceanu, care le încărcau în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV) şi descărcau apoi adeverinţele de vaccinare şi, pe baza acestora, certificatele digitale europene.

Documentele erau trimise intermediarilor, care încasau şi şpăgile, predându-le apoi periodic angajaţilor centrului, mai puţin un procent din câştiguri. Iar sumele nu erau de lepădat. În condiţiile în care numărul documentelor fictive depăşeşte 3.000, la un "tarif" mediu de 250 euro, un calcul simplu arată că reţeaua a strâns din afacere peste 700.000 euro.

Escrocheria a atras atenţia autorităţilor judiciare în luna august, după ce mai mulţi beneficiari ai certificatelor false au ajuns în stare gravă la spital. În condiţiile în care protocoalele de tratament sunt diferite pentru persoanele vaccinate şi respectiv nevaccinate, iar în cazul lor nu dădeau roade, unii pacienţi au recunoscut că sunt, de fapt, "fals" vaccinaţi.

Pornită de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, ancheta a fost preluată ulterior de Direcţia Naţională Anticorupţie Oradea care, în urma percheziţiilor desfăşurate săptămâna trecută, a recuperat din casele suspecţilor sume uriaşe - 127.000 euro, 75.000 lei şi 1.000 lire sterline.

UPDATE - Doi în Arestul Poliţiei, unul acasă

Dintre cele trei persoane reţinute, miercuri, 25 noiembrie, de procurorii DNA Oradea, două au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Este vorba despre Balog Gabor, cercetat pentru complicitate la luare de mită în formă continuată (86 de acte materiale), complicitate la fals intelectual în formă continuată (86 de acte materiale), complicitate la fals informatic în formă continuată (86 de acte materiale), şi asistenta medicală a DSP Satu Mare, Barta Patricia Diana, acuzată de complicitate la luare de mită în formă continuată, complicitate la fals intelectual în formă continuată, complicitate la fals informatic în formă continuată. 

Pentru o a treia persoană, Dinga Roxana, acuzază de complicitate la luare de mită în formă continuată, complicitate la fals intelectual în formă continuată, complicitate la fals informatic în formă continuată, instanţa a respins propunerea de arestare preventivă formulată de DNA Oradea şi a dispus să fie plasată în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, femeia având interdicţie de a comunica, direct sau indirect, cu ceilalţi suspecţi din dosar. 

Decizia luată, joi, de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Satu Mare, mai poate fi contestată la Curtea de Apel Oradea.