Şedinţă de coşmar, marţi, în Consiliul Judeţean Bihor! Aleşii judeţului au avut nevoie de trei ore şi jumătate pentru a supune la vot 28 de proiecte de hotărâri.

Consecvenţi poziţiei adoptate în primele şedinţe din mandat, când au cerut vot secret pentru alegerea conducerii judeţului, liberalii au prelungit şedinţa de marţi prin solicitarea ca desemnarea reprezentanţilor CJ Bihor în diferite structuri de conducere ale unor instituţii subordonate să se facă tot prin vot secret.

Joc de scenă

Poziţia PNL a fost cu atât mai supărătoare pentru reprezentanţii alianţei PSD-UDMR-ALDE cu cât funcţiile în discuţie erau neretribuite şi fără miză, iar liberalii nici măcar nu s-au deranjat să formuleze propriile propuneri.

Printre altele, CJ şi-a desemnat marţi, în majoritatea cazurilor, cu 18 voturi "pentru" din partea alianţei la putere şi 17 "împotrivă" ale opoziţiei liberale, reprezentanţii în AGA societăţilor Parcuri Industriale Bihor şi Drumuri Bihor, în Comisiile de evaluare de la şase centre de educaţie incluzivă şi liceele tehnologice George Bariţiu şi Ioan Bococi, respectiv Consiliul de Administraţie a Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor.

În singurul caz în care la numărătoare au ieşit doar 16 voturi "împotrivă", pentru că unul dintre liberali a votat din greşeală nominalizările făcute de alianţa la putere liderul grupului PNL, Ionel Avrigeanu a cerut o pauză pentru consultări. "Vrem o pauză de 5 minute pentru reglaje referitoare la sistemul de vot", a spus liberalul. Consilierul liberal Dacian Foncea a completat ironic: "Vreau să îi dau unui coleg un pix!", în ideea că, astfel, liberalul şi-ar putea corecta greşeala.

Preşedintele CJ, Pasztor Sandor, a acceptat resemnat cererea liberalilor replicând plictisit: "Oricum suntem în pauză totală". Pe cale de consecinţă, Avrigeanu şi-a scos colegii pe hol, unde le-a cerut să fie mai atenţi când votează.

Plictiseală totală

De altfel, de-a lungul şedinţei, preşedintele CJ şi liderul opoziţiei, Ionel Avrigeanu, şi-au aruncat mai multe înţepături legate de votul secret care a prelungit şedinţa. "Cum se vede, noi nu aplicăm legea din Primărie unde s-au votat toate propunerile într-un tabel", a spus Pasztor cu trimitere la votul deschis prin care Consiliul Local Oradea şi-a desemnat reprezentanţii în conducerea instituţiilor subordonate.

Avrigeanu nu s-a lăsat însă convins. "Nu ştiu care este situaţia la Primărie. Legea spune că atunci când este vorba de persoane se votează prin vot secret şi noi aşa trebuie să facem", a spus liderul liberalilor din CJ.

Oricum, dincolo de prelungirea şedinţei, singurul efect al votului secret cu urnă şi buletine de vot a fost că, plictisindu-se teribil până la verificarea şi numărarea voturilor, aleşii bihorenilor şi-au golit bateriile tabletelor primite de la Consiliul Judeţean şi ale telefoanelor mobile, consultând site-ul CJ sau navigând pe internet.

"Nu ne luaţi de proşti!"

Dacă cele 14 proiecte de pe ordinea de zi, care făceau referire la persoane, au fost adoptate în trei ore, celelalte 14, în care s-a votat liber, au fost dezbătute în jumătate de oră.

Printre altele, aleşii bihorenilor au adoptat, în ciuda opoziţiei PNL, prelungirea contractului de locaţiune încheiat de Consiliul Judeţean cu Episcopia Romano Catolică Oradea pentru Muzeul Ţării Crişurilor, rectificarea bugetului judeţean prin includerea în puşculiţa judeţului a sumei de 2,4 milioane lei, acordată de la bugetul central pentru acoperirea drepturilor financiare a persoanelor cu handicap, şi încă 6 milioane lei, alocaţi prin PNDL pentru reabilitarea drumului Beliu – Tinca – Leş.

În ceea ce priveşte adoptarea proiectelor de patrimoniu care necesitau voturile a 24 de consilieri judeţeni, reprezentând două treimi din totalul lor, grupul PNL a blocat prin vot preluarea la Judeţ a unei porţiuni de 2,5 kilometri din drumul Salonta – Tinca, pornind din centrul oraşului, stârnind protestele puterii. "Vorbim de reabilitarea drumului Salonta – Tinca, iar Tinca are primar PNL. Domnul primar o să vă mulţumească", a ripostat, ironic, vicepreşedintele Ioan Mang.

Chiar dacă nu i-a dat replica în plen, consilierul judeţean Ionel Avrigeanu a ţinut să aibă o lămurire cu PSD-istul la sfârşitul şedinţei. "Nu ne luaţi de proşti! Vreţi să luaţi drumul ca să îl faceţi pe banii judeţului. Salonta este municipiu. Are obligaţia să îşi întreţină singură drumurile", a replicat Avrigeanu.

De altfel, printre puţinele puncte de pe ordinea de zi adoptate cu unanimitate de voturi s-au numărat aprobarea vânzării prin licitaţie publică a masei lemnoase provenind din 30 de nuci consideraţi găunoşi situaţi de-a lungul DJ 797 Oradea – Girişu de Criş – Inand şi menţinerea dreptului de administrare a municipiului Oradea asupra unei suprafeţe de 4.484 metri pătraţi reprezentând drumul de acces la colegiul Partenie Cosma pentru ca municipalitatea să poată suporta legal costurile întreţinerii acestuia.