Concursul de promovare în funcţii organizat de Consiliul Superior al Magistraturii s-a terminat, marţi, iar opt dintre cei zece magistraţi bihoreni care s-au înscris pentru a înainta în grad au reuşit să obţină medii peste 7, cea necesară promovării.

Astfel, toţi cei cinci magistraţi din cadrul Judecătoriei Oradea care s-au înscris pentru a promova ca judecători la Tribunalul Bihor au fost declaraţi admişi. Dintre aceştia, Gabriel Chifan şi Dana Erdei au optat pentru câte un loc la secţia de Contencios administrativ şi fiscal, iar Otilia Ungur, Maria Rimili şi Loreley Mirea la secţia Civilă.

În cazul procurorilor, doar trei dintre cei cinci magistraţi Parchetelor locale care s-au înscris la examenul de avansare au reuşit să obţină medii de trecere: Gheorghe Bogdan, şeful Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, Gligor Sabău, prim-procurorul Parchetului Beiuş (foto), şi Liviu Bubuiug, magistrat în cadrul Parchetului Zalău.

Gheorghe Vidican, prim-procuror interimar al Parchetului Oradea, a căzut examenul, după ce a obţinut o medie sub 7, iar Teodora Popa, procuroare în cadrul aceleiaşi unităţi, a pierdut promovarea prin neprezentare.