Doi sătmăreni şi un bărbat din Timişoara sunt anchetaţi de poliţiştii din Marghita după ce au înşelat casiera unei firme din localitate.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Bihor, cei doi au intrat în atenţia poliţiştilor sâmbătă seara, după ce femeia a sunat la 112, reclamând că o persoană necunoscută i-a cerut să îi schimbe o bancnotă de 500 lei, iar apoi i-a sustras 650 lei.

În urma  verificărilor, poliţiştii au descoperit că „lovitura” a fost dată de trei indivizi pe care, în scurt timp, i-au şi prins, „săltându-i” din trafic, pe raza localității Borod.

Este vorba despre doi bărbați de 45, respectiv 36 de ani, din Satu Mare și de un bărbat de 35 de ani, din Timișoara.

„Polițiștii marghitani au recuperat integral prejudiciul de la cele trei persoane bănuite de comiterea faptei și l-au restituit proprietarului”, se precizează în comunicatul Poliţiei.

Cei trei sunt anchetaţi acum de ofiţerii Biroului de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Marghita.